Asigurari

ASF: Cererile de plată înregistrate la FGA pentru creditorii City şi Euroins, plătite în proporţie de 80-85% până în octombrie

Cererile de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) pentru creditorii societăţilor City şi Euroins ar putea fi achitate în proporţie de 80-85% până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, restul plăţilor fiind programate să fie efectuate în prima jumătate a anului 2026, conform unui comunicat de presă al Autorităţii de Supraveghere Financiară, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului, FGA şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au intervenit pentru a acoperi plăţile către asiguraţi, beneficiari şi persoane păgubite, utilizând atât contribuţii permanente (nerambursabile), cât şi contribuţii speciale (sub formă de împrumuturi).

Începând cu anul 2025, BAAR a încetat colectarea contribuţiilor speciale şi a demarat rambursările către asigurători, procesul urmând să fie finalizat până în decembrie 2027. Reducerea treptată a contribuţiilor speciale către BAAR şi FGA va diminua presiunea financiară asupra companiilor de asigurări, cu efecte pozitive anticipate asupra preţurilor poliţelor, susţine ASF.

Nivelul cotelor de contribuţii achitate de asigurători la BAAR s-a situat pe un trend descendent începând cu anul 2023, însă o reducere notabilă s-a înregistrat în anul 2025. Dacă în urmă cu trei ani cota totală (contribuţii permanente plus contribuţii speciale) era de 5,5%, în 2025, aceasta a ajuns la 1,6%.

Cotele de contribuţii pentru FGA rămân neschimbate în 2025: 2% contribuţie permanentă şi 5% contribuţie specială pentru asigurări generale; 0,4% contribuţie permanentă pentru asigurări de viaţă – nu există contribuţie specială pentru AV.

ASF menţionează că astfel se creează premisele pentru reducerea etapizată a cotelor de contribuţii începând cu anul 2026 şi renunţarea la contribuţiile speciale din anul 2027, când se va începe şi rambursarea acestora către asigurători.

Printre efectele directe ale acestor demersuri se numără eliberarea resurselor financiare ale asigurătorilor, care vor putea fi redirecţionate către îmbunătăţirea ofertelor. Potenţiale scăderi ale primelor de asigurare sunt anticipate, în special pentru RCA, datorită scăderii costurilor de operare.

“Odată cu finalizarea rambursărilor şi cu diminuarea contribuţiilor către BAAR şi FGA vom putea vorbi despre o piaţă tot mai previzibilă şi mai solidă, aspecte esenţiale pentru investiţii şi inovaţie în domeniul asigurărilor” subliniază comunicatul citat.

Articole recente

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

2 ore ago

E.ON semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…

3 ore ago

Ministerul Justiţiei din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova

Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…

3 ore ago

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…

3 ore ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu

„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…

4 ore ago

Kremlinul spune că Trump este “destul de cinic”, dar într-un sens pozitiv

Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More