Fonduri de pensii

ASF: Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 118,29 miliarde lei miliarde lei, în octombrie

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 118,29 miliarde lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 32% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează în raport

Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate au fost în valoare de 1,07 miliarde de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 264 de lei.

La finalul lunii octombrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 77,369 miliarde de lei, respectiv 65,4%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 27,299 miliarde de lei (23,1%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,236 miliarde de lei (5,3% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.097.082 milioane de participanţi în octombrie 2023.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

o oră ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

o oră ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

o oră ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More