Fonduri de pensii

ASF: Fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat o creștere cu o treime a activelor totale, în primul trimestru, depășind pragul de 80 miliarde de lei

La finalul primului trimestru al anului 2021 fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat o creștere cu o treime a activelor totale, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, depășind astfel pragul de 80 miliarde de lei, potrivit ASF.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, declară că ”Fondurile de pensii private obligatorii au în continuare o evoluție solidă, un lucru remarcabil, având în vedere că traversăm o perioadă mai puțin favorabilă din punct de vedere economic. Ritmul de creștere susținut confirmă stabilitatea și reziliența sistemului de pensii private, precum și capacitatea acestuia de a se dezvolta și a genera beneficii pe termen lung participanților.”

”Majoritatea covârșitoare a participanților este însă alocată aleatoriu. O mai bună informare și o cât mai corectă cunoaștere a pieței pensiilor private va oferi șansa celor care contribuie la aceste fonduri să ia decizii nu doar responsabile, ci și care corespund pe deplin intereselor lor”, a mai subliniat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

Piața pensiilor private a evoluat pozitiv pe tot parcursul funcționării sale, reușind să depășească  episoadele de volatilitate întâlnite de-a lungul anilor, având la finalul anului trecut și cea mai mare pondere în PIB din cadrul piețelor financiare nebancare, de aproximativ 7,5%.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

35 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

o oră ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

2 ore ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More