Burse/Investitii

ASF își adaptează Regulamentul privind GDR-urile, ca să permită Electrica, Romgaz, FP și Petrom să rămână listate la Londra

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere un proiect de Regulament, prin care să adapteze cadrul de reglementare actual la Brexit, astfel încât să fie permisă, în continuare, tranzacționarea la Londra a certificatelor globale de depozit (GDR) ale companiilor românești – Electrica, Romgaz, Fondul Proprietatea și Petrom.

Prin Proiectul de regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 4/2013 privind acțiunile suport privind certificatele de depozit supus consultării publice în perioada 13.03.2019-18.03.2019 se propune, în principal, introducerea unor dispoziții din care să reiasă că dispozițiile Regulamentului A.S.F. nr. 4/2013 se aplică și în ceea ce privește certificate de depozit care sunt admise sau care urmează să fie admise la tranzacționare într-un stat terț Uniunii Europene pe o piață echivalentă pieței reglementate în sensul Legii nr. 126/2018 și a reglementărilor europene, arată ASF.

Emisiunea de GDR-uri a fost folosită la ofertele publice ini­ţiale derulate de Romgaz şi Electrica, care s-au listat astfel şi pe bursa de la Londra, pentru a atrage investitori străini.

Facilitatea GDR este limitată la o treime din capitalul social emis, conform reglementărilor din Romania privind valorile mobiliare.

Articole recente

Rubio în Israel, în ciuda atacului din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…

23 de secunde ago

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

12 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More