SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară) a soluționat, în primul semestru al acestui an, 237 litigii între consumatori şi entităţile de pe piaţa financiară non-bancară, valoare dublă față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.
În primele șase luni ale anului 2020, SAL-Fin a primit spre analiză 584 de cereri, numărul solicitărilor depășind numărul total de cereri înregistrate în întreg anul 2019, respectiv 521 de cereri.
Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 90% din cererile transmise spre soluționare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluții, iar pentru 99% dintre concilieri au optat pentru soluționare online.
Cele două proceduri de soluționare alternativă a litigiilor sunt:
- Procedura de soluționare prin propunerea unei soluții – soluționarea unui litigiu sub supravegherea și îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin, ce survine ca urmare a propunerilor făcute de acesta, a sugestiilor și concesiilor la care părțile se înțeleg în vederea soluționării litigiului în cadrul SAL-Fin. În perioada de referință, un număr de 24 litigii au fost soluționate prin acest tip de procedură.
- Procedura soluționării alternative a litigiilor prin impunerea unei soluții, în cadrul SAL-Fin, presupune pronunțarea unei hotărâri de impunere, care dacă nu este atacată, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării, constituie de drept titlu executoriu. În perioada de referință, un număr de 213 litigii au fost soluționate prin acest tip de procedură.
“Utilitatea existenței unei entități de soluționare alternativă a litigiilor pentru domeniile supravegheate/reglementate de către Autoritatea de Supraveghere Financiara, respectiv SAL-Fin, este susținută, în primul rând, de creșterea solidă și constantă a numărului de litigii soluționate, respectiv dublarea acestora de la un an la altul, așa cum reiese din statisticile anuale.
Un al doilea element, la fel de important, îl reprezintă asigurarea unei satisfacții ridicate pentru consumatori, care în proporție de peste 90% și-au găsit o rezolvare a litigiilor într-un timp mult mai scurt și fără costuri. Consumatorul a beneficiat de o hotărâre care a însemnat, de cele mai multe ori, achitarea despăgubirilor cuvenite.
Aceste aspecte au reprezentat un puternic argument pentru consolidarea organizațională și funcțională a SAL-Fin, dar și pentru întărirea capacității de procesare a dosarelor, prin crearea unei structuri dedicate analizei și suportului tehnic aferent derulării procedurilor de soluționare alternativă. Acest demers este necesar cu atât mai mult cu cât avem în vedere atât potențialul considerabil de dezvoltare pe care îl are acest domeniu, cât și dimensiunea piețelor cărora li se adresează, ce includ milioane de consumatori”, a declarat domnul Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Cea mai mare parte a litigiilor înregistrate de SAL-Fin, în perioada de raportare, respectiv 97% din total, sunt aferente pieței RCA. Totodată, aproximativ 2% din litigii sunt în domeniul asigurărilor generale, iar 1% se referă la asigurările facultative CASCO.
Dezvoltarea capacității SAL-Fin vine în sprijinul atât al consumatorilor, prin creșterea capacității de procesare a dosarelor, cât și în sprijinul comercianților, care au astfel la îndemână o modalitate eficientă de a rezolva eventualele dispute cu clienții.