Comunicate de presa

ASF – Programe de Educaţie financiară pentru “bobocii” claselor I

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu sprijinul Inspectoratelor Școlare din Municipiul București, Județul Bihor, Județul Brașov și Județul Iași, va întâmpina „bobocii” din clasa I în prima zi de școală cu peste 10.900 materiale de educație financiară dedicate lor. Prin joc și povești, copiii pot învăța despre protejarea împotriva efectelor financiare ale riscului, despre economisire pe termen lung sau despre investiții financiare, potrivit unui comunicat.

Comportamentele consumatorilor adulți se formează încă din copilărie și educația financiară timpurie contribuie la formarea unui comportament financiar corect, bazat pe nevoile consumatorului. Maturizarea piețelor financiare nebancare depinde în mare măsură de cererea consumatorilor, în fapt aceștia fiind cei care determină creșterea calității serviciilor, apariția și dezvoltarea de noi produse financiare și
consolidarea piețelor.

ASF are în derulare, începând cu anul 2015, un program național de educație financiară care are ca obiectiv principal creșterea gradului de înțelegere a conceptelor și a noțiunilor financiare. Educația financiară are drept scop instruirea copiilor și tinerilor pentru a participa mai bine pregătiți la economia mondială, punând întrebări, deținând know-how, competențe și motivare, recunoscând riscurile pentru a lua decizii corecte pentru securitate lor financiară.

Articole recente

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

3 minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

21 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

22 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

24 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

27 de minute ago

Trump ameninţă din nou Chicago cu intervenţia militară, guvernatorul denunţă un “potenţial dictator”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat din nou sâmbătă cu intervenţia militară la Chicago, al…

29 de minute ago

This website uses cookies.

Read More