Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAdelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, anunță încheierea celui de-al 156-lea zbor salvator de vieți pentru copiii grav bolnavi. Asociația, cu sprijinul TAROM, a transportat trei bebeluși către spitalul din Milano pentru intervenții chirurgicale la inimă.
“De fiecare data and ni se solicita ajutorul pentru un zbor medical în afara tarii, întâi spunem DA și apoi lucram s[ vedem cum mai putem reuși încă o dată. De aceea e important să fim mulți și să ne putem baza pe cei care fac diferența. Fără sprijinul medicilor, al comunității care ne susține, fără sprijinul constant al TAROM care a fost alături de noi de la început, nimic nu ar fi fost posibil”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie.
Asociația Adelinei există pentru a da aripi copiilor grav bolnavi care își găsesc șansa la viață în obținerea unui tratament în centre medicale din străinătate. ” Copiii grav bolnavi nu au timp. De aceea, noi la Asociația Blondie, ridicam un avion care sa îi ducă în siguranță la spitalul unde viața le poate fi salvata. Pentru că așa este normal. Și atunci, copiii odată grav bolnavi primesc timp. Ani! Primii pași. Primii dinți. Primul cuvânt. Prima zi de școală. Pentru că așa e normal”, cam așa arată misiunea asociației Blondie.
Zborul salvator de vieți a fost operat de TAROM. Asociația arată că peste 80% din zborurile speciale pe care a reușit să le organizeze sunt operate de compania națională TAROM. Bebelușii, alături de personalul medical, părinți și reprezentanții asociației au fost îmbarcați în dimineața zilei de 5 septembrie. Aeronava TAROM a aterizat în siguranță la Milano, unde copiii au fost preluați de specialiști. La zborul de întoarcere aeronava a preluat alți doi pasageri speciali. Doi copii care au fost operați la același centru medical din Milano s-au întors în siguranță acasă.
Din Martie 2020, Asociația Blondie a organizat 156 de zboruri în străinătate pentru copii cu afecțiuni grave și acțiunile continuă.
Dacă vrei să oferi o șansă în plus copiilor grav bolnavi care reușesc să învingă boala cu ajutorul Asociației Blondie, aici găsești toate modalitățile de a dona, fie din impozit, fie prin sponsorizare fie donații directe: https://www.asociatia-blondie.ro/doneaza
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More