Comunicate de presa

Asociația Farmaciilor Veterinare: Viața a milioane de animale din România în pericol!

Asociația Farmaciilor Veterinare solicită Parlamentului reluarea procesului legislativ în ceea ce privește mai multe prevederi care fac obiectul proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, ținând cont de faptul că modificările preconizate încalcă mai multe dispoziții legale naționale și europene, potrivit unui comunicat de presă.

Asociația consideră imperios necesar ca toți actorii din domeniu să fie implicați în adoptarea unei reglementări fundamentate și temeinice, în scopul protejării sănătății publice într-un mod adecvat, fără a se aduce atingere în mod nejustificat libertății economice, concurenței loiale, drepturilor și intereselor persoanelor și animalelor.

Dr. Gabor Lucian Ovidiu, Președintele Asociației Farmaciilor Veterinare, precizează: “Adoptarea legii în forma adoptată tacit de Senat și aflată în prezent în Camera Deputaților (cameră decizională) va avea un puternic impact negativ asupra industriei farma veterinare, asupra producătorilor industriali din zootehnie, cât mai ales asupra micilor ferme care vor avea dificultăți majore în asigurarea sănătății și tratamentului animalelor. O situație mai mult decât critică se va regăsi în domeniul oieritului, unde accesul la tratamentul animalelor va deveni imposibil.

Mai mult, blocajul în distribuția de medicamente, prin închiderea imediată a mai mult de 40% din farmaciile veterinare, precum și interzicerea vânzărilor online pentru produsele veterinare de bază, va pune proprietarii animalelor de companie în imposibilitatea de a asigura tratamentul acestora, mai ales în condițiile pandemiei.

Modificarea privind structura acționariatului farmaciilor veterinare, care ar urma să fie deținute în proporție de peste 50% de un medic veterinar acreditat, reprezintă o distorsionare și o încălcare a libertății economice și reprezintă o încălcare evidentă a Constituției și a normelor europene.

Totodată, având în vedere faptul că modificările preconizate sunt susceptibile să distorsioneze mediul concurențial prin instituirea unui monopol legal în ceea ce privește comercializarea cu amănuntul a produselor medicinale veterinare, era oportună și necesară solicitarea unei opinii avizate din partea Consiliului Concurenței, spre a transmite inclusiv recomandări în sensul adoptării unor măsuri adecvate pentru remedierea disfuncționalităților constatate (e.g., consecința gravă a eliminării jucătorilor existenți care nu îndeplinesc condiția privind componența acționariatului și, respectiv, introducerea unor bariere la intrarea pe piață în ceea ce îi privește pe potențialii noi investitori în domeniul farmaciilor veterinare).

Propunerea ce vizează modificarea structurii acționariatului este vădit disproporționată pentru atingerea obiectivelor enunțate în Expunerea de motive a actului normativ, cât timp activitatea este și în prezent reglementată strict, fiind supusă unor condiții clare de autorizare și reglementare, desfășurându-se deja sub supravegherea și responsabilitatea unui medic veterinar supus tuturor obligațiilor legale și deontologice aferente profesiei sale, profesie a cărei independență este garantată.

În consecință, Asociația Farmaciilor Veterinare solicită imperios retragerea proiectului de la aprobare în plenul Camerei Deputaților și reluarea procesului legislativ prin consultarea tuturor actorilor implicați, inclusiv asociațiile producătorilor din zootehnie, micii fermieri, dar și organizațiile nonguvernamentale pentru protecția animalelor”.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

4 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

4 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

6 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

6 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

6 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More