Afaceri

Asociația Operatorilor Mobili din România: Ultima versiune a proiectului de lege privind tehnologia 5G generează costuri semnificative în sarcina operatorilor telecom

Ultima versiune a Proiectului de lege privind tehnologia 5G generează costuri seminficative în sarcina operatorilor telecom, a transmis Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR) , care are ca membri companiile Orange, Vodafone şi Telekom. 

Asociația Operatorilor Mobili din România precizează: “Interesul major suscitat de acest proiect (n.r. proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G) a fost evident prin numeroasele puncte de vedere transmise către minister de către principalii factori vizați de acest proiect de lege, iar o dezbatere atentă a prevederilor și implicațiilor acestei legi rămâne o cerință fundamentală pentru viitorul comunicațiilor electronice din România și alinierea la principalele tendințe europene în domeniu. Am constatat că în această ultimă versiune a proiectului a fost preluată o mică parte din propunerile noastre. Observăm că obiecțiile noastre de fond nu se regăsesc în această versiune”. 

Potrivit AOMR, proiectul de lege generează costuri semnficative în sarcina operatorilor telecom: “Ne referim aici la costul înlocuirii forțate a echipamentelor, tehnologiilor și programelor software aflate în uz la momentul intrării în vigoare a legii, în cazul în care unul dintre producătorii acestora nu va fi autorizat. Se vor adăuga apoi costurile mai
ridicate de achiziționare a echipamentelor, tehnologiilor și programelor software, în condițiile scăderii numărului de producători. Având în vedere că aceste costuri sunt efectul direct al legii, considerăm ncesar ca proiectul de lege să includă și modalitatea de compensare a lor prin scheme de ajutor de stat clar identificate.

Subliniem totodată faptul că proiectul de lege creează incertitudine cu privire la posibilitatea de a continua utilizarea tehnologiilor, echipamentelor și programelor software aflate în uz la momentul intrării în vigoare a legii, dar și cu privire la durata de utilizare a echipamentelor ce vor fi achiziționate pe termen mediu și lung, ca urmare a posibilității de retragere a autorizărilor deja
acordate producătorilor. În absența unui mecanism clar de compensare totală a costurilor, incertitudinea va purta asupra tuturor investițiilor viitoare și va constitui un element de risc, parte din analiza cu privire la eficiența și rentabilitatea investiției. De remarcat faptul că această lipsă de predictibilitate se manifestă în momentul cheie al dezvoltării rețelelelor 5G și va afecta procesul de digitalizare a României.

În altă ordine de idei, observăm că proiectul de lege continuă să fie centrat pe identificarea producătorilor de echipamente care respectă criterii non-tehnice, în loc să fie centrat pe idenficarea riscurilor de securitate, independent de producătorul echipamentelor, abordare susținută la nivelul UE. Procedura de autorizare a producătorilor este bazată pe criterii nontehnice, foarte largi și ambigue, necorelate cu măsurile strategice prevăzute în setul de instrumente UE pentru securitatea rețelelor 5G”.

Conform AOMR, proiectul de lege propus necesită o reevaluare structurală în scopul de a reduce riscurile investiționale si în scopul creării unui cadru legislativ unitar la nivelul UE, prin raportare la măsurile propuse în Setul de Instrumente UE 5G. 

 

Articole recente

Acțiunile Robinhood cresc cu 14% după ce au fost incluse în S&P 500

S&P Global a anunțat vineri că Robinhood va înlocui Caesars Entertainment în indicele S&P 500.…

19 minute ago

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

25 de minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

27 de minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

28 de minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More