Banci

Asociaţia Pieţelor Financiare: Este posibilă o relaxare a politicii monetare, la începutului anului viitor

* Apetit ridicat al investitorilor locali și internaționali pentru obligațiunile locale * Evoluție relativ stabilă a monedei naționale în următoarea perioadă

BNR va menţine dobânda de politică monetară la 1,50%, potrivit aşteptărilor pieţei pe termen scurt, se arată în raportul  “Evoluții piețe financiare 12- 19 noiembrie 2020” al ACI Romania – Asociaţia Pieţelor Financiare, organizatie profesională a persoanelor care activează pe pieţele financiare locale.

La începutului anului viitor, o relaxare a politicii monetare este posibilă, cel mai probabil prin reducerea cotelor de constituire ale rezervelor minime obligatorii, in funcție și de orientarea politicii fiscale după alegerile din luna decembrie a.c., potrivit ACI.

Pe măsură ce ne apropiem de începutul noii perioade de constituire a RMO, care se suprapune cu plata taxelor lunare de către companii, lichiditatea din piața monetare este posibil să se diminueze temporar

Conform ACI, în ultima săptămâna, curba randamentelor de pe piață monetară interbancară a înregistrat scăderi pe maturităţile scurte (<1W), depozitele tranzacţionand în intervalul 1%-1,5%, iar restul curbei de randamente rămânând relativ neschimbată, maturităţile 1M-1Y tranzacţionând în intervalul 1.5-2% – scadența fiind în noua perioadă a rezervelor minime obligatorii (RMO).

O evoluție similară au avut și randamentele implicite tranzacționate pe piața de swap valutar, aflate în scădere în special pentru maturităţile pe termen scurt (TN, 1M). Conform ACI, pe măsură ce ne apropiem de începutul noii perioade de constituire a RMO (24 noiembrie-23 decembrie 2020), care se suprapune cu plata taxelor lunare de către companii, lichiditatea din piața monetare este posibil să se diminueze temporar, ceea ce poate determina o reajustare a dobânzilor pe termen scurt către nivelul de 2%.

După ce Ministerul Finanțelor Publice va realiza plățile lunare conform execuției bugetare, așteptăm ca nivelul de lichiditate în piață să se îmbunătățească, iar dobânzile pe termen scurt să tindă către nivelul dobânzii de politică monetară a BNR (1.5%), susţine ACI.

Titluri de stat –  apetit ridicat al investitorilor locali și internaționali pentru obligațiunile locale

În ultima lună, randamentele titlurilor de stat în RON au scăzut semnificativ pe piața secundară (-40 bps la 2y, -35 bps la 5 ani, – 25 bps la 10 ani), reflectând apetitul ridicat al investitorilor locali și internaționali pentru obligațiunile locale. În ultima săptămână, s-a putut observa o ușoară corecție (creștere de 5-10 bps) a părții lungi a curbei, ca urmare a incertitudinilor legate de impactul lansării unui vaccin (Covid-19) asupra politicii monetare și inflației în SUA și UE, fapt care ar putea influența și piața de obligațiuni locală.

Calendarul de emisiuni pentru titluri de stat însumează 4.65 miliarde de lei în luna noiembrie, volumele fiind distribuite echilibrat pe întreaga curbă de maturități.

Până la începutul acestei săptămâni, Ministerul Finanțelor Publice a emis 6,78 miliarde de lei, adică 145% din volumul anunțat pentru întreagă lună.

Performanța foarte bună a pieței primare a fost determinată de o serie de factori, printre care menționăm:

• îmbunătățirea lichidității din piață monetară datorită execuției bugetare a Ministerului Finanțelor Publice cât și recenta maturitate a unei serii de obligațiuni (peste 9 miliarde de lei)

• menținerea ratingului investment grade al României de către agenția Fitch (la finele lunii octombrie), păstrarea ratingului în categoria recomandată investitorilor de către Moody’s (de fapt amânarea deciziei cu privire la rating review, în data de 23 octombrie) cât și așteptarea pieței că S&P va menține acest nivel de rating la review-ul din 4 decembrie, pe fondul așteptărilor de consolidare fiscală de anul viitor.

Piața valutară – evoluție relativ stabilă a monedei naționale în următoarea perioadă

În ultima săptămâna cursul de schimb, EURRON a fost stabil, evoluând în intervalul 4.8675 – 4.8735, volumele de tranzacționare fiind normale pentru această perioadă a anului. Potrivit ACI, aşteptările pieței sunt pentru o evoluție relativ stabilă a monedei naționale în următoarea perioadă, având în vedere interesul crescut din partea investitorilor străini pentru titluri de stat denominate în RON.

Articole recente

Spania le interzice miniştrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich să intre pe teritoriul său

Guvernul de la Madrid a anunţat marţi interzicerea intrării pe teritoriul Spaniei a ministrului securităţii…

12 minute ago

Franţa se pregăteşte pentru mişcarea de protest “Blocăm totul”; Macron doreşte să numească rapid un nou premier

Franţa se pregăteşte pentru greve şi proteste care vor avea loc miercuri în cadrul unei…

13 minute ago

Grindeanu: Vom prezenta în zilele următoare ceea ce am gândit noi pe programul PSD de relansare economică

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că în următoarele zile va prezenta…

14 minute ago

Germania presează UE să relaxeze interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cancelarul german, Friedrich Merz, a cerut marţi mai multă "flexibilitate" cu privire la reglementările europene…

16 minute ago

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

o oră ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More