Categories: Fără categorie

Asociaţia victimelor incendiului din clubul Colectiv: “La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar. Mulțumim statului, politicienilor și justiției”

Asociaţia victimelor incendiului din clubul Colectiv, Colectiv GTG 3010, a scris pe Facebook că, la cinci ani de la incendiul Colectiv, unde au murit 65 de tineri, autorităţile statului român nu au făcut nimic nimic, ba, mai mult, din cauza tergiversărilor din justiţie, Cristian Popescu Piedone, condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare în Dosarul Colectiv, a candidat şi a şi câştigat Primăria Sectorului 5 al Capitalei. 

Colectiv GTG 3010 spune: “Mâine, 1 Octombrie, vom intra în luna care ne va aminti mereu de Colectiv.
Se fac 5 ani de când într-un club situat în centrul capitalei României a izbucnit un incendiu care a ucis 65 de tineri.
5 ani este un prilej bun de comemorare, dar mai ales este un bun prilej de analiză a acțiunilor instituțiilor statului român. Am vrea să aflăm ce a schimbat statul român în acești 5 ani. Am vrea să știm ce s-a schimbat în autorizarea funcționării spațiilor publice. Am vrea să știm cum se construiește acum în România. Am vrea să știm ce a schimbat IGSU în autorizare și control, ce pași a facut în domeniul prevenției. Am vrea să aflăm ce a construit Ministerul Sănătății? Ar fi trebuit să avem 5 Centre de Mari Arși. Ce avem după 5 ani? Am vrea să știm ce s-a schimbat în 5 ani în spitalele morții noastre. Și am mai vrea să știm de ce după 5 ani nu avem vinovații în pușcărie.
La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar.
Mulțumim statului, politicienilor și justiției”.

Cristian Popescu-Piedone a declarat miercuri că a fost votat pentru funcţia de primar al Sectorului 5 de peste 29.000 de locuitori ai acestei zone şi că nu este împotriva unei renumărări a voturilor, susţinând că ar obţine unul sau două procente în plus. El a adăugat că este nevinovat în dosarul ‘Colectiv’, în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni închisoare.

“Am văzut anumite posturi de televiziune în care cetăţenii Sectorului 5 sunt făcuţi ba proşti, ba că au votat cu burta, ba injurii aduse electoratului. Cred că ei nu merită aşa ceva… Dreptul de a vota este un drept pe care şi eu, şi dumneavoastră, toată lumea astăzi îl avem, este democraţia cea mai pură într-un stat de drept, dacă este de drept. Să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul. Cât despre alegători, cei care contestă şi contestă alegerile le transmit un singur lucru: nu sunt împotriva acelor renumărări de voturi. Probabil că acele voturi anulate care s-au regăsit la mine o să-mi dea încă unul sau două procente în plus. Eu nu am spus nimic. Dacă pierdeam, pierdeam, vocea poporului îşi spunea cuvântul. Dar dacă am câştigat – şi întrebaţi oamenii şi nu-i faceţi proşti şi nu-i faceţi inculţi şi nu spuneţi că oamenii nu ştiu ce fac; ştiu ce fac”, a spus Popescu Piedone, întrebat la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu faptul că sunt voci care contestă din punct de vedere moral alegerea sa la Primăria Sectorului 5.

El a susţinut că este nevinovat în dosarul ‘Colectiv’, menţionând că de cinci ani legea nu a fost schimbată.

“Oameni buni, sunt convins că dacă v-aţi da microfoanele jos şi aţi deveni oameni, ştiţi că peste 3.500 de primari ai României la vremea respectivă şi cu mine am semnat în baza unei legi. Am respectat legea şi sunt condamnat. Ce s-a întâmplat după Colectiv? Ce s-a întâmplat, oameni buni? S-a schimbat legea? (…) În cei 5 ani, în România nu s-a schimbat absolut nimic. Legea care trebuia schimbată, nu în faţa unei primării sau instituţii publice să scrie o pancartă prin care intri pe propria răspundere. Pe propria răspundere am eliberat şi eu acea declaraţie a agentului economic că în acel local e bar vânzări băuturi alcoolice 80 de locuri la mese. Sunt nevinovat, oameni buni. De ce am candidat? Şi Dumnezeu mi-a ajutat să ies cu cetăţenii pe care i-aţi făcut proşti, sunt mulţi”, a adăugat Cristian Popescu-Piedone, citat de Agerpres.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a participa la dezbaterile în dosarul ”Colectiv”, în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni închisoare.

La primul termen din 18 septembrie, Cristian Popescu-Piedone nu s-a prezentat la proces, el aflându-se la acea dată în izolare.

Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

40 de minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

41 de minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

49 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

53 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More