Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzIulian Mareș
În urmă cu doi ani, am așteptat 6 ore ca să traversăm podul dintre Ruse și Giurgiu. Anul acesta, așteptarea a durat doar 2 ore. Este un progres, dacă îi putem spune așa. Dar văzând la firul ierbii potențialul colosal pe care l-ar avea, economic și politic, un coridor rutier de autostradă continuă București – Sofia – Skopje – Tirana, întreaga situație cade în derizoriu și lasă un gust amar de lipsă de voință și de rivalitate măruntă tipică Balcanilor.
Institutul Național de Statistică din Bulgaria a consemnat în anul 2024 un volum de 2,3 milioane de turiști români[1], aportul lor financiar la sectorul turistic din țara vecină fiind estimat la cel puțin 600 milioane euro[2], sumă reprezentând cheltuielile cu cazarea și celelalte consumuri specifice sezonului estival de produse și servicii. Pentru anul 2025, rezervările venite din România pentru litoralul bulgăresc arată o creștere de 35% față de anul trecut, ce a confirmat încă o dată tendința ascendentă în mod constant de peste un deceniu.
Astfel, în anul 2015 volumul turiștilor români în Bulgaria era de peste 1 milion, fiind deja al 8-lea an consecutiv[4] în care România avea cea mai mare pondere în rândul turiștilor străini veniți în țara vecină, conform datelor deținute de Ambasada Bulgariei la București. Zece ani mai târziu, tot românii sunt cei mai numeroși, ceea ce înseamnă că, de aproape două decenii, România ocupă primul loc în clasamentul turiștilor străini pe care îi primește Bulgaria anual. Sunt 20 de ani de când românii joacă practic rolul de investitori fideli în economia vecină, o realitate confirmată de prezența limbii române în meniurile restaurantelor din Balcic și din Varna, dar și în meniurile rețelelor de fast-food din zona Sofiei.
Mediul privat din Bulgaria a reacționat pozitiv la afluxul de turiști români, un aspect confirmat încă din Ruse, unde centrul orașului abundă în sezon de vorbitori de limbă română. Nu același lucru se poate spune și despre reacția autorităților bulgare, care întârzie de 20 de ani să optimizeze conectivitatea rutieră cu România și nici acum nu par cu adevărat interesate să întoarcă în acest fel aportul financiar realizat consecvent de către turiștii români.
În fiecare an, 3 milioane[5] de turiști români traversează Dunărea pe podul dintre Giurgiu și Ruse, majoritatea acestora având ca destinație litoralul din Bulgaria, în timp ce restul merg preponderent spre Grecia, dar și spre Macedonia de Nord și Albania. De ani, întârzierile survenite în tranzitul pe acest pod se numără cu orele, pe ambele sensuri de mers. Speranța reducerii timpilor de așteptare odată cu aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen a murit la doar câteva luni după acest mult așteptat moment: în luna iulie a anului trecut, autoritățile bulgare au demarat reparații capitale pe porțiunea de pod care le aparține, al căror termen de finalizare[6] este vara anului 2026. Reparații capitale similare au fost realizate și pe partea română a podului, dar în perioada 2015-2016, deci cu un deceniu mai devreme.
Mergând mai departe, pentru orice turist român aflat în tranzit spre Sofia drumul aferent e un calvar, fiind intens circulat și prost întreținut. Aceeași suferință e valabilă și pentru conducătorii auto bulgari, întreaga zonă de vecinătate cu România neavând o rețea de drumuri care să fie măcar modernizată. Vidin, Ruse, Durankul sau Dobromir sunt toate puncte unde șoferii români, dar și cei bulgari pătimesc fără vină, din cauza infrastructurii rutiere rămase mult în urma necesităților actuale.
De altfel, rețeaua de autostrăzi a Bulgariei e concentrată în partea de sud a țării, existând o bună interconectare rutieră cu Turcia, prin autostrada „Marița” (A4), respectiv cu Grecia, prin autostrada „Struma” (A3). Partea de nord, unde Bulgaria se învecinează cu România, nu are o autostradă care să facă mai ușor tranzitul auto între București și Sofia, implicit și pentru milioanele de turiști români care merg pe litoralul bulgăresc în fiecare an. Precaritatea infrastructurii rutiere în partea de nord a țării vecine a atras după sine și un decalaj de dezvoltare economică, prin comparație cu partea de sud, soldată la rândul ei cu depopulare masivă: în aceleași două decenii în care numărul de turiști români a crescut constant, partea de nord a Bulgariei a pierdut 20% din numărul de locuitori[7], o situație în raport cu care chiar unii experți bulgari recomandă, ca măsură de contracarare, intensificarea colaborării cu România vecină[8].
La nivel politic, a fost recunoscută necesitatea unei certe îmbunătățiri a mobilității rutiere între România, Bulgaria și Grecia încă din anul 2023, când premierii celor trei state au semnat o declarație comună[9] în acest sens. Un an mai târziu, acest deziderat a dobândit valențe militare, odată cu semnarea unei scrisori de intenție având același obiectiv de către miniștrii Apărării din România, Bulgaria și Grecia, în marja summitului NATO[10] de la Washington din luna iulie 2024. Probabil sub aceste auspicii, partea bulgară a avansat ulterior cu proiecte precum lotul de autostradă Varna – Burgas[11], având ca termen de începere anul 2027 și lotul de autostradă Ruse – Veliko Târnovo[12], având ca termen de finalizare anul 2029. Acestora li se adaugă proiectul unui “pod Giurgiu – Ruse 2”, pentru care autoritățile române au lansat licitația pentru contractul de proiectare[13] în luna iulie a.c. și preconizează anul 2030 ca termen de finalizare.
Toate sunt proiecte bine-venite, care însă nu vor conduce la interconectarea rutieră îmbunătățită între București și Sofia, așa cum se poate observa pe hartă. Viitoarea autostradă din partea de nord a Bulgaria se va opri la Veliko Târnovo, de unde mai sunt 200 km până la Sofia. De aici și observația că mai are de așteptat valorificarea potențialului colosal pe care îl are, economic și politic, relația bilaterală bulgaro-română, dar și un coridor de autostradă neîntreruptă care să lege București, Sofia și Atena, iar prin extensie aceste trei capitale ale Uniunii Europene cu Skopje și Tirana, formându-se astfel un spațiu unit al Balcanilor.
Iulian Mareș
[1] https://www.rri.ro/turist-roman-in-lume/din-nou-despre-turistii-romani-in-bulgaria-id875320.html
[2] https://termene.ro/articole/romanii-lasa-peste-jumatate-de-miliard-de-euro-in-bulgaria-in-timpul-vacantelor#:~:text=Business%20News-,Rom%C3%A2nii%20las%C4%83%20peste%20jum%C4%83tate%20de%20miliard%20de%20euro%20%C3%AEn%20Bulgaria,au%20cheltuit%20pe%20litoralul%20rom%C3%A2nesc&text=Bulgaria%20a%20avut%20mai%20mul%C8%9Bi,Bulgaria%20%C3%AEn%20perioada%20mai%2Dseptembrie.
[4] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/turism/un-milion-de-romani-au-vizitat-bulgaria-in-2015-15423077
[5] https://romania.europalibera.org/a/premierul-si-seful-de-la-transporturi-se-spala-pe-maini-in-privinta-bacului-care-ar-trebui-sa-relaxeze-aglomeratie-de-pe-podul-giurgiu-ruse/33078553.html
[6] https://www.byjulia.ro/podul-giurgiu-ruse-2-ani-reparatii-pe-partea-bulgara/#:~:text=Actualizare%2007%20iulie%3A%20%E2%80%9ERepara%C8%9Biile%20la,Bulgariei%20din%20Bucure%C8%99ti%2C%20Ivaylo%20Marinov.
[7] https://friendshipbridge.eu/2024/08/15/north-bulgaria-the-poor-relative-en/
[8] Idem 7.
[9] https://www.eureporter.co/world/greece/2023/10/12/romania-greece-and-bulgaria-want-to-build-a-highway-and-rail-transport-corridor-connecting-the-three-countries/
[10] https://english.mapn.ro/cpresa/6299_Letter-of-Intent-signed-Romania,-Bulgaria-and-Greece-for-the-creation-of-a-Military-Mobility-Corridor-
[11] АПИ: Магистрала “Черно море” започва да се строи в края на 2026 г. – Investor.bg
[12] Магистралата Русе – Велико Търново трябва е готова до 2029 г. – По света и у нас – БНТ Новини
[13] https://hotnews.ro/pas-important-pentru-noul-pod-peste-dunare-de-la-giurgiu-care-sunt-companiile-care-vor-decide-unde-va-fi-construit-si-ce-tip-de-pod-va-fi-2019750
Astronomer, compania ajunsă în atenţia tuturor după ce directorul său general a demisionat pentru că…
Radu Oprea, fostul ministru al Economiei, a analizat rezultatele financiare ale primelor 30 de companii,…
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu liderii Thailandei şi…
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat sâmbătă că este ''imperativ să se evite'' repetarea episoadelor…
Preşedintele Nicuşor Dan şi cancelarul federal Christian Stocker au subliniat, sâmbătă, interesul ambelor părţi de…
Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă în orașele scoțiene Edinburgh și Aberdeen în semn…
This website uses cookies.
Read More