Securitate cibernetica

Atac cibernetic împotriva Organizaţiei pentru energie atomică din Iran

Organizaţia iraniană pentru energie atomică (OIEA) a indicat – duminică – că un server al mesageriei electronice al uneia din filialele sale a fost piratat de “o sursă originară dintr-o ţară străină”, cu obiectivul de a atrage atenţia asupra ţării, care se confruntă în prezent cu ample manifestaţii antiregim, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Iranul este zdruncinat de o mişcare de contestare după moartea în 16 septembrie a unei tinere kurde iraniene de 22 ani, Mahsa Amini, arestată cu trei zile înainte la Teheran de poliţia moravurilor care îi reproşa că a încălcat codul vestimentar strict al Republicii islamice.

Zeci de persoane, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate au fost ucise în cursul acestor manifestaţii. Alte câteva sute, între care femei, au fost arestate.

Un grup ce se autointitulează Black Reward a lansat vineri un ultimatum de 24 de ore autorităţilor iraniene, cerându-le să elibereze toţi “deţinuţii politici, deţinuţii de opinie şi oamenii arestaţi în cursul recentelor manifestaţii”, în caz contrar ameninţând să difuzeze documente legate de programul nuclear iranian.

La expirarea ultimatumului, unele documente au fost difuzate sâmbătă de prezumtivul grup pe reţele de social media, între care o scurtă înregistrare video prezentată ca arătând un sit nuclear iranian, precum şi carduri şi state de plată.

OIEA a recunoscut într-un comunicat că una din filialele sale, Compania de dezvoltare şi producere a energiei atomice, fusese vizată, minimalizând în acelaşi timp importanţa documentelor respective.

“Un acces neautorizat la sistemul de mesagerie electronică a acestei companii de către o sursă originară dintr-o ţară străină specifică a condus la publicarea conţinutului unor mesaje pe reţelele de socializare”, a indicat ea fără a numi ţara respectivă.

Aceste mesaje conţin “mesaje tehnice şi schimburi normale”, a adăugat ea.

“Scopul unor astfel de acţiuni ilegale este de a atrage atenţia opiniei publice, desfăşurând operaţiuni psihologice fără nicio valoare”, continuă OIEA.

Aceste declaraţii survin în timp ce Occidentul şi Iranul încearcă de peste un an să relanseze JCPOA, acordul nuclear încheiat în 2015 între marile puteri şi Teheran.

Acest acord ce viza să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale este în impas după retragerea unilaterală în 2018 a SUA de către Donald Trump, ceea ce a dus la impunerea unor sancţiuni americane şi la derobarea progresivă a Teheranului de obligaţiile sale.

Negocierile cu Iranul, care dezminte că ar încerca să obţină arma nucleară, sunt în impas de mai multe săptămâni.

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

2 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

3 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

3 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

3 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

3 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More