Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞeful forţelor armate iraniene a afirmat duminica aceasta că atacul întreprins în timpul nopţii împotriva Israelului “şi-a atins toate obiectivele”, precizând totodată că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele şi rachetele iraniene, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Operaţiunea ‘Promisiune onestă’ a fost întreprinsă cu succes între ieri (sâmbătă) seara şi această dimineaţă, şi şi-a atins toate obiectivele”, a declarat la televiziune generalul Mohammad Bagheri.
El a afirmat că cele două ţinte principale au fost “centrul de informaţii care le-a furnizat sioniştilor informaţiile necesare” pentru atacul ce a distrus la 1 aprilie consulatul iranian de la Damasc, precum şi “baza aeriană de la Novatim, de unde au decolat avioanele F-35” care au bombardat consulatul.
“Aceste două centre au fost puternic avariate şi scoase din funcţiune”, a dat el asigurări.
“Nu avem nicio intenţie de a ne continua această operaţiune, însă dacă regimul sionist întreprinde o acţiune împotriva Republicii Islamice Iran, fie pe teritoriul nostru sau în centrele care ne aparţin în Siria sau în altă parte, următoarea noastră operaţiune va fi mult mai importanta decât aceasta”, a atenţionat acest militar iranian de rang înalt.
Generalul Bagheri a anunţat de asemenea că autorităţile iraniene “au trimis un mesaj SUA, avertizând că dacă vor coopera cu Israelul pentru eventualele lor acţiuni viitoare, bazele lor nu vor mai fi sigure”.
SUA deţin mai multe baze militare în regiune.
Acest mesaj a fost transmis prin ambasada Elveţiei, care reprezintă interesele americane în Iran, în absenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări.
Într-un interviu pentru televiziunea de stat, comandantul Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, a precizat că operaţiunea întreprinsă în timpul nopţii “ar fi putut fi de o anvergură mai mare”. “Am limitat această operaţiune la serviciile pe care regimul sionist le-a folosit pentru a ataca ambasada noastră” în Siria.
Atacul asupra consulatului a ucis şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi de rang înalt.
Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…
Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…
Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un…
Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…
Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…
This website uses cookies.
Read More