International

Atacul de la Odesa arată că exportul de cereale prin porturi nu va fi uşor (consilier prezidenţial ucrainean)

Ucraina ar putea exporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni dacă porturile sale nu ar fi blocate, însă atacul rusesc de la Odesa arată că lucrurile nu vor fi atât de uşoare, a declarat duminică un consilier prezidenţial ucrainean, potrivit Reuters, precizează Agerpres.

Ucraina ar putea câştiga 10 miliarde de dolari prin vânzarea a 20 de milioane de tone de cereale din silozuri şi a 40 de milioane de tone de cereale din noua recoltă, a afirmat consilierul prezidenţial Oleh Ustenko. Recolta va avea în total 60 de milioane de tone, dintre care 20 de milioane sunt pentru consum intern, a spus el.

“Dacă porturile ar fi deblocate acum şi am spune că trebuie să mutăm 60 de milioane de tone de cereale, atunci am transporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni”, a declarat consilierul prezidenţial.

“Dar, ţinând cont de modul în care se deschid ele acum şi de ce face Rusia în Marea Neagră, prin atacurile de ieri, lucrurile cu siguranţă nu vor funcţiona aşa”, a adăugat el, precizând că Ucraina va avea nevoie între 20 şi 24 de luni să exporte un astfel de volum de cereale dacă porturile nu funcţionează corespunzător.

Rachete ruseşti au lovit portul Odesa sâmbătă, la o zi după ce Rusia şi Ucraina, cu medierea ONU şi a Turciei, au semnat un acord pentru redeschiderea porturilor de la Marea Neagră şi pentru reluarea exporturile de cereale.

Ministerul rus al Apărării a transmis duminică, potrivit agenţiilor de presă de la Moscova, că forţele sale au distrus în portul Odesa o navă de război ucraineană şi un depozit de rachete anti-navă Harpoon furnizate de SUA.

Acordul de vineri ar urma să permite acoperirea deficitului global de alimente cauzat de război.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More