Justitie

Atentat cu bombă în Arad/ Fiica milionarului ucis şi cei doi presupuşi complici, lăsaţi în libertate de instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a respins joi, ca nefondată, cererea procurorilor de arestare preventivă a Laurei Bîlcea (fostă Crişan), fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a doi presupuşi complici ai femeii, Bogdan Adrian Horodincă şi Sebastian Ilie Bulbuc.

Judecătorii au decis ca cei trei să fie puşi imediat în libertate.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurori.

Laura Bîlcea şi cei doi presupuşi complici au fost acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

Conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.

“În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, transmitea Parchetul General într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost instigaţi la comiterea faptei de către Laura Crişan.

“Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri”, precizează Parchetul.

Surse judiciare susţineau că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească.

Omul de afaceri arădean Ioan Crişan a murit, în 29 mai 2021, după ce maşina în care se afla a explodat, la scurt timp de la plecarea de pe loc. Anchetatorii au stabilit că în autoturism a fost plasată o bombă, fiind deschis dosar penal de omor cu premeditare.

Potrivit concluziilor medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Arad, Ioan Crişan a murit din cauza ”insuficienţei respiratorii acute”, survenită pe fondul unor ”leziuni traumatice grave de arsură, produse prin inhalare de gaze de explozie şi de ardere cu temperaturi foarte ridicate, leziuni pe suprafeţe extinse la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare, care au determinat „edem glotic”.
”Acesta a fost urmat de obstrucţie mecanică reflexă declanşată prin spasm laringian, la care s-a adăugat spasmul căilor respiratorii inferioare, determinat prin efect termic de arsură şi conţinut aspirat de material amorf microgranular (particule de funingine) rezultat din gazele de explozie şi ardere, care au fost antrenate în cursul mişcărilor respiratorii la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare”, este concluzia medicului legist, cuprinsă într-o informare a Ministerului Public.

La un an de la asasinarea omului de afaceri arădean Ioan Crişan, procurorii informau că în intervalul respectiv au fost audiate 400 de persoane, au fost făcute percheziţii domiciliare şi informatice şi 18 expertize balistice, fizico-chimice, traseologice şi genetice. Tot atunci, în ceea ce priveşte circumstanţele personale ale omului de afaceri, procurorii au stabilit traseul parcurs de Ioan Crişan, după vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.

“Au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei. A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR. Până la acest moment, nu au fost confirmate informaţiile, vehiculate şi în spaţiul public, privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. S-au stabilit şi au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei”, informa atunci Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More