Justitie

Atentat cu bombă în Arad/ Fiica milionarului ucis şi doi complici, reţinuţi pentru 24 de ore

Laura Crişan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost reţinută pentru 24 de ore, împreună cu doi complici, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive, potrivit Agerpres.

Conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.

Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.

“În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost instigaţi la comiterea faptei de către Laura Crişan.

“Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri”, precizează Parchetul.

Surse judiciare au indicat faptul că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească.

Astfel, fapta comisă ar fi avut la bază un interes financiar, în sensul că omul de afaceri ar fi dorit să o dezmoştenească pe Laura Crişan şi să îi lase afacerea fostului ginere.

Principala pistă a anchetei în cazul morţii lui Ioan Crişan a fost asasinat la comandă.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

12 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

12 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

12 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

12 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More