International

Atentat lângă mormântul generalului Soleimani: Iranul a revizuit în scădere numărul de morţi

Iranul a revizuit joi în scădere bilanţul oficial al atentatului comis cu o zi înainte în sudul ţării şi a informat acum despre 84 de morţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Potrivit celor mai recente date, 84 de persoane au fost ucise”, a anunţat joi la televiziunea de stat şeful serviciului de urgenţă al Iranului, Jafar Miadfar, informând de asemenea despre “284 de răniţi, dintre care 195 sunt în continuare spitalizaţi”.

Dubla explozie a avut loc la Kerman (sud), lângă mormântul generalului Qassem Soleimani, arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu ucis la începutul lui ianuarie 2020 într-un atac cu dronă american în Irak.

O mulţime compactă formată din reprezentanţi ai Republicii Islamice şi anonimi era adunată acolo pentru a comemora patru ani de la moartea generalului iranian, care era una dintre personalităţile cele mai populare în Iran.

Un bilanţ precedent furnizat miercuri de media de stat iraniene anunţa 95 de morţi şi 181 de răniţi.

Potrivit lui Jafar Miadfar, starea degradată a unor trupuri după explozie a complicat numărarea victimelor.

Ministrul de interne iranian, Ahmad Vahidi, a avertizat că bilanţul de morţi s-ar putea agrava, unii răniţi fiind într-o “stare critică”.

Atacul, care nu a fost revendicat deocamdată, survine într-un context regional foarte tensionat de la declanşarea conflictului, în urmă cu aproape trei luni, între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, şi la o zi după eliminarea unui înalt responsabil al mişcării islamiste palestiniene într-un atac cu rachetă lângă Beirut.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More