Politica

Au apărut în Monitorul Oficial deciziile de demitere ale secretarilor de stat USR -PLUS

Deciziile de demitere ale secretarilor de stat USR -PLUS au apărut  în această seară în Monitorul Oficial.

Dacian Ciolos a transmis: “Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore.

Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru.
Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor.
Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism.
Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier.”

 

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

3 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

3 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More