Macroeconomie

August 2022 – Dobânda pe termen lung, în scădere semnificativă. Am coborât sub nivelul Ungariei

de Dan Pălăngean

Dobânda pe termen lung pentru România a scăzut în august 2022 la valoarea medie de 8,14%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator, cu referința la un termen de 10 ani (10Y), a cunoscut o reducere semnificativă, prima de la declanșarea crizei economice, și a ajuns sub nivelul consemnat pentru Ungaria (8,19%).

Costul împrumuturilor 10Y s-a diminuat și în Ungaria (de la 8,51% la 8,19%, trecută în fața noastră), Polonia (de la 6,37% la 5,80%) și Cehia (de la 4,40% la 4,11%), toate cu reduceri mai mici decât la noi. Aflată în proces de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a staționat la cota 1,85%.

Cele mai scăzute dobânzi au fost consemnate de Germania (1,03%), urmată de Danemarca (1,38%) și Olanda (1,41%). Acestea au fost însoțite de un grup format din Suedia (1,61%), Finlanda (1,63%), Austria (1,68%) și Franța (1,69%). Irlanda, Belgia și Slovenia au venit imediat după acestea, fiecare cu 1,71%. Lituania a păstrat valoarea stabilită administrativ la 0,16%.

Astfel, România a părăsit, după mai multă vreme, prima poziție în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat UE deși distanța de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar nu s-a redus semnificativ. Nivelul dobânzilor rămâne îngrijorător din perspectiva faptului că datoria publică se situează la mică distanță de pragul de 50% din PIB.

Ecartul costurilor de împrumut în august 2022 s-a inversat față de Ungaria, dar a staționat la ceva mai mult de 45% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească), de la numai 22% în iunie, și a rămas la circa la 110% în raport cu Cehia (70% în urmă cu două luni).

Datele din 20 septembrie 2022 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 8,24% (sursa tradingeconomics.com), ușor peste media lunii august dar semnificativ sub cota maximă de 9,40% atinsă în 21 iunie. La finele acestui trimestru se așteaptă o valoare de 8,38% iar la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat arată un nivel de 8,92%.

Foarte probabil, poziția în raport cu Ungaria se va păstra atât în luna septembrie cât și pe termen scurt, datele pentru această țară fiind de 9,36% pe data de 19 septembrie, 9,65% estimarea pentru finele T3 și 10,53% dobânda la 10 ani previzionată peste 12 luni.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More