Update articol:

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
 - poza 1 Palatul Parlamentului

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări de neconstituţionalitate împotriva pachetelor de legi impuse prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic. ”Prin această manevră, puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept”, a transmis formaţiunea.

”Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă arată un tablou alarmant: încălcări constituţionale de o gravitate excepţională, un atac sistematic asupra separaţiei puterilor în stat şi o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului”, a transmis, marţi, AUR, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Potrivit documentului citat, ”invocarea «urgenţei» pentru justificarea procedurii excepţionale reprezintă o minciună instituţională”.

”Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acţioneze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenţei şi folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituţională şi o sfidare a principiului bunei-credinţe”, se mai arată în comunicatul citat.

Formaţiunea speră ca ”judecătorii Curţii Constituţionale să respingă în integralitate aceste proiecte şi să transmită un semnal ferm că democraţia românească nu poate fi desfiinţată prin artificii legislative”.

”România nu poate fi împinsă spre autoritarism de un guvern care confundă responsabilitatea cu abuzul de putere”, a mai transmis AUR.

Formaţiunea a depus şi patru moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii în Parlament pe cinci pachete de măsuri, însă acestea nu au trecut de votul parlamentarilor.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025