Politica

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări de neconstituţionalitate împotriva pachetelor de legi impuse prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan, acuzând lipsa dezbaterii parlamentare, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic. ”Prin această manevră, puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept”, a transmis formaţiunea.

”Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă arată un tablou alarmant: încălcări constituţionale de o gravitate excepţională, un atac sistematic asupra separaţiei puterilor în stat şi o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului”, a transmis, marţi, AUR, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Potrivit documentului citat, ”invocarea «urgenţei» pentru justificarea procedurii excepţionale reprezintă o minciună instituţională”.

”Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acţioneze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenţei şi folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituţională şi o sfidare a principiului bunei-credinţe”, se mai arată în comunicatul citat.

Formaţiunea speră ca ”judecătorii Curţii Constituţionale să respingă în integralitate aceste proiecte şi să transmită un semnal ferm că democraţia românească nu poate fi desfiinţată prin artificii legislative”.

”România nu poate fi împinsă spre autoritarism de un guvern care confundă responsabilitatea cu abuzul de putere”, a mai transmis AUR.

Formaţiunea a depus şi patru moţiuni de cenzură după asumarea răspunderii în Parlament pe cinci pachete de măsuri, însă acestea nu au trecut de votul parlamentarilor.

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

1 minut ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

5 minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

22 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

25 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

47 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More