Comunicate de presa

AUR: Proiecte legislative pentru creşterea redevenţelor petroliere şi miniere

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) propune creşterea redevenţelor petroliere şi miniere şi anunţă că în acest sens a depus în Parlament două proiecte legislative care vizează modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004, respectiv a Legii minelor nr. 85/2003.

“Cele două proiecte urmăresc să realizeze o reaşezare a sistemului de taxare şi impozitare pe baze principial corecte, în care să se realizeze o deplasare a poverii fiscale de la salariaţii, antreprenorii şi pensionarii, cetăţeni români cu domiciliul în România, care nu consumă în exces resurse naturale (în formă brută sau prelucrată) de pe teritoriul României, către cei care le consumă în exces şi către acţionarii şi consumatorii străini de materie primă sau produse finite ce înglobează resursele naturale aparţinând românilor”, precizează luni AUR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, atât valoarea nominală, cât şi ponderea veniturilor din redevenţe trebuie “să crească semnificativ”, reflectând justa valoare a consumului resurselor naturale ale României, preţul urmând a fi suportat de către consumatorii acestor resurse, la momentul consumului efectiv, aşa cum e normal, indiferent de existenţa profitului sau chiar şi a vânzărilor efective.

 

 

Articole recente

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

5 minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More