Politica

AUR solicită includerea Limbii Române pe lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022 şi în anii care vor urma.

“Solicit ministrului Sorin Cîmpeanu şi tuturor funcţionarilor din Ministerul Educaţiei din România să-şi facă datoria faţă de poporul român. Misiunea acestui minister este să se asigure că sistemul de învăţământ din România formează viitori cetăţeni ai ţării, conştienţi de identitatea, cultura şi spiritualitatea noastră naţională”, a declarat miercuri senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

În comunicatul AUR se mai afirmă că, în ultimii ani, se constată o “acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de ‘materii’ a unor “teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”, potrivit Agerpres.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

3 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

3 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

3 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

3 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

3 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More