Politica

Aurescu: Anul 2022 a fost, fără îndoială, cel mai dificil an al diplomaţiei române de după 1989

Anul 2022 a fost, fără îndoială, cel mai dificil an al diplomaţiei române de după 1989, fiind marcat, la nivel regional şi global, de războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, declară ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în deschiderea Raportului cu reperele acţiunii diplomatice a României, publicat joi, conform Agerpres.

“Pacea de pe continentul european, unde cetăţenii nu au mai experimentat asemenea situaţii de la al Doilea Război Mondial, a fost zdruncinată, iar modul în care ne raportăm la scopul şi mijloacele acţiunii noastre diplomatice s-a schimbat în mod radical. Diplomaţia română s-a adaptat rapid la noua realitate, acţionând ca o veritabilă ‘diplomaţie de război'”, completează ministrul.

În primul capitol, documentul se concentrează pe acţiunea diplomatică a României în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022, cu accent pe implicarea în facilitarea sprijinului multidimensional al României pentru Ucraina, în acţiunea decisivă pentru prevenirea unei crize alimentare mondiale şi pe sprijinul acordat Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul a două iniţiative ale ministrului Bogdan Aurescu în anul 2022: crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, sub egida căreia au fost organizate deja trei reuniuni ministeriale, la Berlin, Bucureşti şi Paris, şi a Trilateralei România – Republica Moldova – Ucraina, a cărei primă reuniune a avut loc în luna septembrie 2022, la Odesa.

De asemenea, raportul cuprinde şi alte repere, anume acţiunea diplomatică a României în planul politicii de securitate, inclusiv în ceea ce priveşte rezultatele Summitului NATO de la Madrid din iunie 2022, consacrarea importanţei strategice a Mării Negre la nivel internaţional şi găzduirea cu succes a Reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai NATO la Bucureşti, la finalul lunii noiembrie 2022, alături de găzduirea în premieră a Reuniunii Liderilor de la Munchen, transformând astfel, pentru câteva zile, capitala României în capitala diplomaţiei europene şi euroatlantice.

“Rolul diplomaţiei rămâne esenţial, deopotrivă în crize şi în perioade de linişte, dar mai ales în timpul crizelor. Politica externă a României va continua să fie dinamică, pro-activă şi alertă, iar prima noastră sarcină este să acţionăm ferm şi să nu facem niciodată compromisuri când lucrăm pentru obiectivele noastre fundamentale: asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor noştri, pe baza fundamentelor politicii noastre externe – consolidarea profilului României în Uniunea Europeană şi NATO, precum şi a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii”, menţionează Aurescu în deschiderea acestui document.

În ceea ce priveşte reperele pentru anul viitor, în raport este menţionat faptul că “MAE va continua să acorde o atenţie prioritară, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare, continuării demersurilor intense de susţinere a aderării României la spaţiul Schengen, precum şi a aderării ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”.

Este menţionată şi “continuarea demersurilor active în sprijinirea Republicii Moldova în plan politico-diplomatic, al reformelor necesare pentru parcursul european, pe palier economic, al securităţii energetice şi alte domenii relevante, implicarea sporită la nivelul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România, împreună cu Germania şi Franţa”.

MAE vorbeşte despre “valorizarea adecvată şi comprehensivă”, în viitor, a relaţiilor cu statele vecine – Ungaria, Bulgaria, Serbia.

Totodată este subliniată şi viitoarea contribuţie a MAE la pregătirea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit de către preşedintele României, la Bucureşti, în 2023. 

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

25 de minute ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

27 de minute ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

28 de minute ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

30 de minute ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

39 de minute ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More