Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinistrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că actuala criză de securitate ”este despre securitatea spaţiului euro-atlantic” în ansamblul său, arătând că statele aliate trebuie să continue să se coordoneze cu privire la măsurile concrete, astfel încât să se obţină o dezescaladare a situaţiei.
“Actuala criză de securitate nu este doar despre securitatea Ucrainei, nu este doar despre securitatea regiunii, nu este doar despre securitatea Europei, ci este despre securitatea spaţiului euro-atlantic în ansamblul său, iar Marea Neagră face parte integrantă din acest spaţiu, aşa cum securitatea Mării Negre face parte integrantă din securitatea transatlantică. Ceea ce se întâmplă la Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră. Federaţia Rusă continuă să maseze trupe în proximitatea Ucrainei, în regiunea Mării Negre, acestea sunt evoluţii îngrijorătoare care necesită atenţia noastră permanentă şi atunci am decis şi astăzi am avut încă o dată acest prilej să continuăm să ne coordonăm cu privire la măsurile concrete pe care trebuie să le luăm împreună, în aşa fel încât să obţinem o dezescaladare a situaţiei, să obţinem o continuare a dialogului”, a spus Bogdan Aurescu, în conferinţa comună cu ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, potrivit Agerpres.
Ministrul Bogdan Aurescu a găzduit o rundă de consultări, în format hibrid, a miniştrilor afacerilor externe ai statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9) cu ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian. La reuniune a participat şi ministrul de externe din Ucraina.
Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a deschis cea de-a VIII-a ediție a FORUMULUI PIEȚEI DE CAPITAL…
Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…
România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…
Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…
Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…
This website uses cookies.
Read More