Macroeconomie

Aurescu, la 15 ani de la aderarea României la UE: Impactul pozitiv al Uniunii în viaţa de zi cu zi a românilor rămâne unul major

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea României la UE, că impactul pozitiv al Uniunii în viaţa de zi cu zi a românilor rămâne unul major.

“Încrederea pe care marea majoritate a cetăţenilor români au acordat-o constant Uniunii în toată această perioadă şi pe care continuă să o manifeste, în ciuda provocărilor curente multiple, reflectă spiritul european al societăţii româneşti de astăzi. Impactul pozitiv al Uniunii în viaţa de zi cu zi a românilor rămâne unul major, perceptibil fie în mod direct, prin proiectele pe care România le implementează cu finanţare europeană sau prin exerciţiul nemijlocit al libertăţilor europene, fie indirect, prin conectarea europeană şi modernizarea societăţii şi economiei româneşti ca urmare a participării noastre la procesele europene”, afirmă ministrul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

El consideră că ultima dovadă a importanţei unităţii şi solidarităţii europene, precum şi a apartenenţei României la UE, a apărut în contextul gestionarii pandemiei de COVID-19.

“Prin unitate şi acţiune comună, am reuşit ca, alături de partenerii noştri din UE şi de instituţiile europene, să limităm efectele negative ale acestei crize şi să punem bazele relansării economice în Europa. Am reuşit, totodată, prin intermediul cooperării europene şi al mecanismelor UE de gestionare a situaţiilor de criză să repatriem în siguranţă mii de cetăţeni europeni, inclusiv români, pe care pandemia i-a găsit în diferite colţuri ale lumii. Coordonarea şi acţiunea comună în plan european au făcut, de asemenea, posibile, soluţii în beneficiul tuturor statelor membre, inclusiv al României, pentru diminuarea efectelor negative pe care pandemia le-a generat în funcţionarea pieţei interne şi a aprovizionării cu bunuri, în asigurarea liberei circulaţii şi, nu în ultimul rând, în facilitatea accesului la vaccinuri, medicamente şi echipamente medicale”, se arată în mesaj.

Aurescu subliniază că România a răspuns, la rândul său, cu solidaritate şi cu implicare activă în gestiunea crizei, totodată implicându-se activ în reflecţia privind modalităţile prin care putem consolida rezilienţa Uniunii în etapa post-criză.

“Ca stat membru responsabil şi implicat, România trebuie să îşi aducă contribuţia nu doar la întărirea acţiunii Uniunii în interior, ci şi în plan global – unul dintre obiectivele strategice agreate la cel mai înalt nivel al Uniunii. Diplomaţia română continuă să lucreze pentru o Uniune puternică în plan intern şi la nivel global, constant angajată în gestionarea cât mai eficientă a acţiunii româneşti în cadrul Uniunii, în deplină coerenţă cu obiectivele noastre de politică externă. Lucrăm în logica acestui deziderat având convingerea că o Uniune Europeană mai puternică este esenţială şi pentru prosperitatea şi stabilitatea regională”, precizează ministrul român.

El menţionează că, în cadrul procesului de extindere pe care România îl susţine activ, uşa Uniunii trebuie să rămână deschisă partenerilor care demonstrează voinţa reală de a adera la valorile comune europene şi care depun eforturi în acest sens.

“La 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, avem certitudinea că viitorul României este strâns legat de viitorul Uniunii Europene. Sper ca reflecţia asupra direcţiilor proiectului european, prilejuită de Conferinţa privind viitorul Europei, la care România şi cetăţenii români contribuie în prezent, va da rezultatele cele mai bune. Vom putea avea astfel o Uniune Europeană mai consolidată şi mai coezivă, unită în jurul valorilor comune stipulate în Tratatele UE, mai prosperă şi mai puternică la nivel regional şi global, spre beneficiul direct al tuturor cetăţenilor europeni – inclusiv al celor români şi al României”, se mai arată în mesaj.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

46 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

50 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

54 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

o oră ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More