Austeritate distructivă vs. ajustare sănătoasă – lecții pentru România; România NU este condamnată să repete greșelile Greciei (Florin Cîţu)

Grecia a avut nevoie de 15 ani pentru a ieși complet din criza economică începută în 2009. O criză care a însemnat recesiune prelungită, șomaj masiv, colaps al consumului intern și un val de falimente în mediul privat.

De ce a durat atât? Pentru că autoritățile elene au aplicat exact rețeta pe care unii o promovează astăzi și în România: creșteri abrupte de taxe, combinate cu tăieri haotice de cheltuieli, fără nicio reformă structurală reală. Aceasta este, în esență, austeritatea distructivă – o combinație care sufocă economia, descurajează investițiile și lovește direct clasa de mijloc.

Grecia: taxe mai mari, economie mai mică

Între 2010 și 2018, Grecia a trecut prin trei acorduri dure de ajustare fiscală, cu peste 450 de măsuri impuse de creditorii internaționali. A revenit pe creștere abia după un deceniu. De ce? Pentru că a aplicat politici prociclice – a crescut taxele și a tăiat cheltuieli tocmai când economia avea nevoie de oxigen.

Dintre cele mai notabile măsuri fiscale (sunt sigur că le recunoaşteţi):
• TVA-ul: majorat succesiv, de la 19% la 21% si apoi la 23% în 2010 și la 24% în 2016; cotele reduse au fost eliminate.
• Impozitul pe venit: praguri mai joase, cote marginale mai mari.
• Impozitul pe profit: crescut, iar dividendele – taxate agresiv (de la 10% până la 45%).
• Taxe pe proprietate (ENFIA): introduse temporar, dar devenite permanente.
• Accize și taxe speciale: energie, carburanți, alcool, tutun, internet, telefonie – toate au fost supraimpozitate.

Rezultatul?
• Consumul intern s-a prăbușit.
• Peste 300.000 de IMM-uri închise.
• Șomaj de peste 27%.
• Contracție economică de 25% în câțiva ani.

Austeritatea fără reformă este o rețetă sigură pentru stagnare economică și erodarea bazei fiscale.

Exemplele de ajustare sănătoasă – și care au funcționat

Spre deosebire de Grecia, alte țări au tratat criza cu luciditate și au reușit să iasă mai rapid și mai puternic:

• Noua Zeelandă: a redus deficitul prin tăieri de cheltuieli și reforme curajoase, nu prin creșteri de taxe. Rezultatul? Datorie publică redusă, creștere economică solidă.
• Irlanda: a corectat dezechilibrele menținând un regim fiscal competitiv – impozit pe profit de 12,5% chiar și în criză.
• Suedia: reforme serioase după criza din anii ’90 – a redus aparatul bugetar și a stimulat exporturile.
• Canada: a tăiat cheltuieli cu 20%, a reformat administrația, și-a păstrat atractivitatea fiscală. A eliminat deficitul în 3 ani.
• Letonia: ajustare severă prin tăieri bugetare – fără majorări de taxe. A urmat o revenire economică rapidă.
• România: programul implementat în 2020 si 2021 ca raspuns la criza globală generată de COVID.

Toate aceste state au înțeles un adevăr simplu: nu taxezi în criză, ci reformezi statul și încurajezi economia productivă.

România, 2025 – austeritate mascată și populism fiscal

După trei ani de creșteri constante de taxe și intervenții brutale în mediul privat, România riscă acum să repete greșelile Greciei.

Aplicarea unei politici fiscale prociclice – adică să crești taxele și să tai din stimulente economice într-un moment de încetinire – este rețeta clasică pentru eșec. Șomajul este la maximul ultimilor 5 ani, consumul dă semne clare de oboseală, iar investițiile private scad.

Și cu toate astea vedem că se copiaza măsurile care au îngropat Grecia:
• Se majorează TVA.
• Cresc taxele pe capital și antreprenoriat.
• Rămân majorate salariile și pensiile fără acoperire în productivitate.
• Se mențin subvenții de peste 17 miliarde lei, fără evaluare de impact.
• Se transferă către primării peste 50 de miliarde lei – de trei ori mai mult decât în pandemie.

Ce ar putea fi făcut imediat ca sa nu crească taxele:
1. Reducerea subvențiilor nejustificate – 90% din actualele alocări nu au impact economic dovedit. O tăiere ar aduce peste 15,3 miliarde lei economie.
2. Recuperarea celor 2 miliarde lei pompați în CEC și EximBank – urmată de privatizarea acestor instituții.
3. Reformarea aparatului bugetar, nu supraîncărcarea mediului privat. Vezi reformele din PNRR.
4. Redimensionarea sumelor direcționate către primării – o reducere cu 30 miliarde lei încă ar menține alocările peste nivelul din pandemie.
5. Menținerea competitivității fiscale – România nu își permite să devină neatractivă pentru investiții. Creșterea impozitului pe dividende va declanșa un exod masiv al firmelor românești către jurisdicții mai prietenoase fiscal (e.g. Bulgaria).

Concluzie

România NU este condamnată să repete greșelile Greciei. Poate alege alt drum. Diferența nu este dată de dimensiunea crizei, ci de calitatea răspunsului. INTOTDEAUNA.
Un stat care înțelege economia va alege ajustarea sănătoasă: reforme, eficiență, predictibilitate fiscală și încredere în mediul privat.
Un stat care se teme de adevăr va alege austeritatea distructivă: taxe mai mari, investiții mai puține, stagnare și risipă. (Fear is a mind killer)
Este momentul pentru curaj, nu pentru lozinci. Pentru economie, nu pentru PR.