Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzScott Morrison/ Sursa foto: Twitter
Premierul australian Anthony Albanese a declarat marţi că opinia juridică emisă de avocatul general al statului indică faptul că preluarea în secret de către predecesorul său Scott Morrison a unor ministere în timpul pandemiei de COVID-19 ‘a subminat în mod fundamental’ principiul responsabilităţii guvernamentale, chiar dacă a fost validă din punct de vedere legal, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Opinia emisă de al doilea cel mai înalt magistrat al statului constituie o ‘critică foarte clară’ a implicaţiilor pentru democraţia parlamentară australiană, le-a declarat Albanese reporterilor.
Potrivit lui Albanese, cabinetul său a convenit că ‘va fi nevoie de o anchetă suplimentară’ în acest caz pentru a se stabili cum s-a produs această asumare fără precedent de putere şi dacă este nevoie de modificarea legislaţiei.
‘Scott Morrison îi datorează poporului australian scuze pentru subminarea sistemului de guvernământ al democraţiei parlamentare pe care îl avem – şi care nu poate fi considerat de la sine înţeles’, a spus Albanese.
Morrison, care a demisionat de la conducerea Partidului Liberal după ce a pierdut alegerile parlamentare din mai, s-a confruntat cu un val de critici din partea guvernului laburist şi a propriei formaţiuni după ce a ieşit la iveală că fusese învestit în secret la mai multe ministere fără a informa parlamentul sau guvernul.
În opinia juridică scrisă, avocatul general a criticat faptul că preluarea de către Morrison a ministerelor nu a fost adusă la cunoştinţa publicului, apreciind că aceasta contravine sistemului de responsabilitate guvernamentală înscris în Constituţie.
‘Aceasta pentru că este imposibil pentru parlament şi public să ţină miniştri responsabili pentru corecta administrare a departamentelor dacă identitatea miniştrilor care au fost numiţi pentru administrarea acelor departamente nu este făcută publică’, a explicat avocatul general.
Trei miniştri nu au ştiut până săptămâna trecută că au împărţit prerogativele cu Morrison la ministerele lor de Interne, Finanţe şi Trezorerie. Morrison a spus că a intervenit la un singur minister, cel al Resurselor, pentru a bloca un proiect în domeniul gazelor offshore. Decizia sa este contestată acum în justiţie de compania în cauză.
Conform opiniei juridice a avocatului general, numirea lui Morrison la Ministerul Resurselor a fost validă din punct de vedere legal, iar guvernatorul general al Australiei ‘nu avea libertatea de a refuza să accepte recomandarea prim-ministrului în privinţa unei astfel de numiri’.
Guvernatorul general, ale cărui atribuţii sunt în mare parte ceremoniale, a aprobat la vremea respectivă numirea lui Scott Morrison la ministerele respective, la recomandarea acestuia, însă nu a avut loc o ceremonie publică de depunere a jurământului.
Morrison a explicat săptămâna trecută că perioada pandemiei a fost una ieşită din comun şi că a preluat în secret ministerele pentru că a considerat că responsabilitatea pentru ţară îi revenea doar lui.
Popularitatea guvernului lui Albanese a crescut considerabil după câştigarea alegerilor în mai, de la 33% la 42% într-un sondaj realizat de Resolve Strategic.
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
This website uses cookies.
Read More