International

Australia nu va contesta extrădarea lui Julian Assange în Statele Unite

Australia nu va contesta extrădarea către Statele Unite a fondatorului Wikileaks, Julian Assange, şi are încredere în sistemul de justiţie britanic, a declarat joi un ministru, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

Curtea Magistraţilor Westminster din Londra a emis miercuri un ordin de extrădare către Statele Unite, unde Assange, cetăţean australian, va fi judecat pentru publicarea unei serii de dosare clasificate privind activităţile militare şi diplomatice ale SUA, în special în Irak şi Afganistan.

“Avem încredere în independenţa şi integritatea sistemului judiciar britanic”, a declarat joi Simon Birmingham, ministrul de finanţe al Australiei, la canalul ABC.

Guvernul australian nu va face o obiecţie la extrădare, a precizat el.

Dacă va fi condamnat, Julian Assange riscă până la 175 de ani de închisoare. În prezent, el este deţinut în Marea Britanie în închisoarea de înaltă securitate Belmarsh.

Cu excepţia unui recurs, pe care avocaţii săi îl pot depune până la 18 mai, Julian Assange va fi extrădat în 28 de zile după decizia ministrului de interne Priti Patel de a ordona extrădarea.

Birmingham a spus de asemenea că Australia ar continua să ofere asistenţă consulară cetăţeanului său.

O coaliţie de 25 de grupuri pentru drepturile omului – inclusiv Reporteri fără Frontiere şi Human Rights Watch – au criticat decizia de extrădare, numind-o “ameninţare gravă la adresa libertăţii presei în Statele Unite şi în străinătate”.

Australianul se luptă de mai bine de zece ani pentru a nu fi extrădat. El a petrecut şapte ani la Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a nu fi predat Suediei, unde s-a confruntat cu acuzaţii de agresiune sexuală, care de atunci au fost abandonate.

În cele din urmă, el a fost arestat de poliţia britanică în aprilie 2019 şi închis.

Articole recente

Interviu Oana Ozmen: 2022 – un an decisiv privind diplomaţia parlamentară şi modele de bună practică în domeniul eficienţei energetice

 * Interviu cu deputatul PNL Oana Ozmen Reporter: Stimată doamnă Oana Ozmen, care au fost…

5 minute ago

Eurodeputaţii au adoptat reguli mai stricte privind publicitatea politică

Parlamentul European a adoptat joi, la Bruxelles, un raport în care susţine numeroase modificări ale…

13 minute ago

Premierul Rishi Sunak: Trimiterea de avioane de luptă Ucrainei ar necesita luni sau chiar ani de antrenament

Premierul britanic Rishi Sunak a subliniat joi că trimiterea avioane de luptă Ucrainei ar necesita…

16 minute ago

Scholz nu vede şanse pentru tratative de pace decât după retragerea trupelor ruse din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că nu sunt şanse pentru un final negociat al războiului…

17 minute ago

SIF Banat Crișana a cerut convocarea AGA SIF Hoteluri pentru reducerea capitalului social și distribuire de cash către acționari

SIF Banat Crișana a cerut convocarea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SIF Hoteluri (CAOR), pentru…

49 de minute ago