International

Austria adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor, o premieră în Uniunea Europeană

Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19, Austria devenind prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură pentru a lupta împotriva pandemiei, în pofida numeroaselor proteste de stradă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.

‘Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze’, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament.

El a recunoscut că subiectul ‘face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate’.

În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de conducerea partidelor social-democrat şi liberal.

Singura care s-a opus a fost extrema dreapta, în numele apărării libertăţilor individuale.

Liderul FPO (Partidul Libertăţii), Herbert Kickl, care se opune vehement vaccinurilor, a acuzat în timpul dezbaterilor ‘un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria’.

‘Nu avem majoritate astăzi în parlament, dar o avem în exterior’, a mai spus el, promiţând să sfideze legea.

Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend.

Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni.

Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000.

În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi. Pentru a le lăsa timp recalcitranţilor, care vor primi o scrisoare de convocare la vaccinare, faza controalelor va începe la mijlocul lunii martie.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

13 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

13 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

14 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

14 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

14 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More