Categories: International

Austria adoptă vaccinarea obligatorie a adulţilor, o premieră în Uniunea Europeană

Parlamentul de la Viena a adoptat joi legea privind obligaţia tuturor adulţilor de a se vaccina împotriva COVID-19, Austria devenind prima ţară din Uniunea Europeană care ia o astfel de măsură pentru a lupta împotriva pandemiei, în pofida numeroaselor proteste de stradă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege, anunţat în noiembrie pentru a impulsiona o campanie de vaccinare şovăielnică, a fost aprobat cu o largă majoritate (137 de voturi pentru, 33 împotrivă). Măsura va intra în vigoare pe 4 februarie.

‘Vaccinarea este şansa pentru societatea noastră să atingă o libertate durabilă şi continuă, fără ca virusul să ne limiteze’, a declarat cancelarul conservator Karl Nehammer în faţa presei, înaintea şedinţei din parlament.

El a recunoscut că subiectul ‘face obiectul unei dezbateri intense şi pasionate’.

În plus faţă de Verzi, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, proiectul a fost susţinut şi de conducerea partidelor social-democrat şi liberal.

Singura care s-a opus a fost extrema dreapta, în numele apărării libertăţilor individuale.

Liderul FPO (Partidul Libertăţii), Herbert Kickl, care se opune vehement vaccinurilor, a acuzat în timpul dezbaterilor ‘un proiect care deschide calea totalitarismului în Austria’.

‘Nu avem majoritate astăzi în parlament, dar o avem în exterior’, a mai spus el, promiţând să sfideze legea.

Mulţi austrieci se opun noii legi şi manifestează cu zecile de mii practic în fiecare weekend.

Guvernul insistă că obiectivul nu este de a impune nici vaccinarea cu forţa, nici sancţiuni financiare. Acestea vor putea ajunge la 600-3.600 de euro, dar vor fi ridicate dacă respectivul contravenient se va vaccina în termen de două săptămâni.

Votul de joi a intervenit în timp ce Austria a raportat un număr record de infectări, aproape 30.000.

În jur de 72% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, procent inferior celui din Franţa ori Spania.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, mai sunt de convins să se vaccineze un milion şi jumătate de adulţi. A fost anunţată şi o loterie, cu premii de 500 de euro pentru vaccinaţi. Pentru a le lăsa timp recalcitranţilor, care vor primi o scrisoare de convocare la vaccinare, faza controalelor va începe la mijlocul lunii martie.

Articole recente

Ungaria anunţă un acord pentru amânarea plăţilor către Gazprom

Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord…

o oră ago

Rompetrol Rafinare investește în capacitățile de stocare

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a inițiat în acest an un…

2 ore ago

Republica Cehă le cere cetăţenilor săi să părăsească Rusia, în urma ordinului de mobilizare dat de Moscova

Republica Cehă le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească Rusia, pe fondul înrăutăţirii situaţiei de securitate…

3 ore ago

Ciucă: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult

România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz…

3 ore ago

Decretul privind numirea Ligiei Deca în funcţia de ministru al Educaţiei, semnat de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care Ligia Deca a fost numită în…

3 ore ago

Deca, propusă ministru al Educaţiei: Vom operaţionaliza România educată în literă şi în spirit, în conformitate cu declaraţiile preşedintelui

Consilierul prezidenţial Ligia Deca, nominalizată de conducerea PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a…

3 ore ago