Categories: International

Austria: Cancelarul Sebastian Kurz şi-a anunţat demisia, pe fondul unor acuzaţii de corupţie

Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz, suspectat că ar fi implicat într-o afacere de corupţie, şi-a anunţat demisia sâmbătă seara, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vreau să mă retrag pentru a pune capăt blocajului, a evita haosul şi a asigura stabilitatea”, a declarat el reporterilor din Viena, potrivit Reuters.

Kurz a indicat totodată că-l propune pe ministrul de externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră, drept succesor al său.

De la anunţarea miercuri de către parchet a deschiderii unei anchete care-l vizează în urma unor acuzaţii de corupţie, Kurz a fost presat să se retragă.

Liderul în vârstă de 35 de ani refuzase până acum acest gest, denunţând acuzaţiile drept “fabricate”, însă Verzii, partenerii juniori ai conservatorilor la guvernare, şi-au intensificat în ultimele zile criticile la adresa sa.

Vineri, vicecancelarul Werner Kogler, liderul ecologiştilor, a declarat că Sebastian Kurz “nu mai este apt să-şi exercite funcţiile”, după discuţii cu liderii celorlalte partide.

Se crede că Sebastian Kurz a folosit în trecut fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz este investigat sub suspiciunea că a utilizat fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire mediatică favorabilă, a anunţat miercuri Parchetul, după ce la sediul partidului conservator aflat la putere şi în mai multe birouri ale colaboratorilor săi au fost efectuate percheziţii, relatează Reuters, AFP şi DPA.

Potrivit acuzaţiilor, între 2016 şi 2018, articole elogioase şi sondaje de opinie “parţial manipulate” au fost publicate în schimbul achiziţionării de spaţiu publicitar de către Ministerul Finanţelor, condus la acea vreme de către conservatori.

Kurz şi alţi nouă suspecţi, precum şi trei organizaţii, sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni legate de acest caz. Au fost efectuate percheziţii, în special la sediul Partidului conservator ÖVP şi la cancelarie.

Articole recente

Nicuşor Dan: Conturile Primăriei au fost deblocate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă miercuri că au fost deblocate conturile municipalităţii. "Conturile…

5 ore ago

Virgil Marius METEA, numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz

Virgil Marius METEA a fost numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz. Un comunicat…

5 ore ago

Grupul francez Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia pe piaţa din Rusia

Retailerul Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia sau structura operaţiunilor de pe piaţa din…

5 ore ago

Chimcomplex majorează din luna iunie salariile angajaţilor cu 24,5%

Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță majorarea…

5 ore ago

Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

Constructorul german de automobile Mercedes-Benz a anunţat miercuri că începând din 2023 va înceta să…

5 ore ago

Dacă Rusia învinge Ucraina, ”Slovacia este următoarea”, consideră premierul slovac

Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos,…

5 ore ago