Categories: Fără categorie

Austria la urne; extrema dreaptă ar putea să revină în forţă

Duminică au început alegerile legislative din Austria, la care au drept de vot 6,43 milioane de cetăţeni şi care s-ar putea încheia, potrivit sondajelor, pentru prima dată în istoria ţării cu o victorie a ultranaţionaliştilor, transmite EFE.

Şi AFP scrie că Austria la urne; extrema dreaptă ar putea să revină în forţă, după cinci ani de tandem fără precedent ecologisto-conservator, şi să obţină, poate, un succes istoric. 

”De această dată va fi altfel. Nu vreau să ne port ghinion, dar o simt: de această dată vom câştiga”, a lansat liderul Partidului Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) Herbert Kickl la ultimul său miting de campanie.

Un prim loc al extremei drepte ar provoca un cutremur în această ţară alpină, potrivit unor analişti, pentru că, deşi a gustat puterea, ea nu s-a clasat prima vreodată într-un scrutin naţional.

Kickl – atât de extremist încât niciun partid nu vrea să guverneze cu el – este departe de a fi sigur să ajungă la Cancelarie.

”El aţâţă fricile, FPÖ se agită în continuare şi nu are niciodată nimic constructiv de adus”, apreciază o cercetătoare, Theres Friesacher, în vârstă de 29 de ani, intervievată de AFP la ieşirea dintr-o secţie de votare la Viena, care evocă haosul şi ”poveştile de corupţie” ale fiecărei treceri pe la guvernare.

Primele secţii de votare s-au deschis la ora locală 06:00 (04:00 GMT), iar ultimele care se vor închide o vor face la ora locală 17:00, oră la care sunt aşteptate primele proiecţii ale rezultatelor.

Potrivit ultimelor sondaje, Partidul Libertăţii din Austria (Freiheitliche Partei Osterreichs, FPO), liberal ultranaţionalist, condus de fostul ministru de interne Herbert Kickl, are o cotă de 26% din voturi, cu un punct procentual mai mult decât Partidul Popular Austriac (OVP, Österreichische Volkspartei) de guvernământ, care a câştigat alegerile din 2019 cu 37,5%.

Pe locul al treilea în sondaje se află Partidul Social Democrat din Austria (Sozialdemokratische Partei Österreichs, SPO), cu 21% din voturi, înaintea formaţiunii Noua Austrie şi Forumul Liberal (Das Neue Österreich und Liberales Forum, NEOS), cu 12%.

În acelaşi timp, Verzii ecologişti, partenerii OVP în actualul guvern de coaliţie, sunt aşteptaţi să obţină 8 % din voturi, cu şase puncte procentuale mai puţin decât în urmă cu cinci ani.

Campania electorală a fost marcată mai întâi de mesajele naţionaliste, eurosceptice şi xenofobe ale FPO şi apoi de inundaţiile grave care au devastat partea de est a ţării.

Gestionarea acestei catastrofe naturale de către actualul cancelar federal, conservatorul Karl Nehammer, i-a dat o anumită forţă în ultima parte a campaniei.

Astfel, OVP pare să fi redus decalajul faţă de FPO, care conducea sondajele de opinie de mai bine de un an cu până la 30 % din voturi.

 

 

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

6 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

6 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

7 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

7 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

7 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More