Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAlexander Schallenberg/ Sursa foto: parlament.gv.at
Ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, va prelua vineri funcţia de cancelar interimar de la Karl Nehammer, care a demisionat după eşecul negocierilor privind formarea unei coaliţii guvernamentale la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat miercuri biroul preşedintelui Alexander Van der Bellen, relatează Reuters.
Luni, Van der Bellen l-a mandatat oficial pe liderul Partidului Libertăţii (FPO, populist de extremă dreapta), Herbert Kickl, cu formarea unui guvern de coaliţie, după ce o tentativă a formaţiunilor centriste de a constitui un executiv fără FPO a eşuat neaşteptat la sfârşitul săptămânii trecute.
Partidul Libertăţii a câştigat alegerile din septembrie cu 29% din voturi, urmat de Partidului Poporului (OVP, conservator) cu 26,3% şi Partidul Social Democrat cu 21,1%.
Ceremonia de predare a funcţiei către Schallenberg, care a mai deţinut postul de cancelar timp de două luni în 2021, va avea loc vineri, la ora locală 11:00 (10:00 GMT), a precizat biroul lui Van der Bellen în comunicat.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More