International

Austria nu intenţionează să adere la NATO (ministru)

În contextul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO, ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a declarat luni că ţara sa nu are nicio intenţie de a adera la alianţa nord-atlantică, transmite dpa, potrivit Agerpres.

“Avem o situaţie geografică complet diferită. Avem şi o istorie diferită şi cred că trebuie pur şi simplu să se ţină seama de asta”, a explicat el presei cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la Bruxelles.

Schallenberg a adăugat că asta nu înseamnă că Austria este neutră politic: “Nu există neutralitate într-un război de agresiune”, a spus ministrul, referindu-se la invazia rusă în Ucraina. “Am adoptat o poziţie foarte clară, susţinem toate sancţiunile şi face tot ce putem în privinţa sprijinului”.

Întrebat dacă securitatea Austriei poate fi garantată în afara NATO, reprezentantul guvernului de la Viena a afirmat că ţara sa intenţionează să crească investiţiile în securitate.

Şeful diplomaţiei austriece a apreciat că este important să ne dăm seama că “lumea nu este atât de prietenoasă cât ne-am dori” şi există state care sunt gata să facă uz de forţa militară pentru a-şi susţine interesele.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

6 ore ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

6 ore ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

8 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

9 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

9 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More