International

Austria şi alte trei state state din UE lucrează la o contrapropunere faţă de planul de relansare franco-german

Patru state membre ale UE, care pledează pentru politici bugetare riguroase şi se împotrivesc emiterii de datorie comună, lucrează în prezent la o alternativă faţă de o astfel de propunere de mutualizare a datoriilor avansată luni în comun de Franţa şi Germania, a anunţat marţi cancelarul austriac Sebastian Kurz, relatează agenţiile DPA şi EFE.

Austria coordonează în prezent elaborarea acestei propuneri alternative cu Danemarca, Olanda şi Suedia şi aceasta va fi prezentată în zilele următoare, a precizat Kurz pentru ziarul austriac Oberoesterreichische Nachrichten.

”Fireşte că este legitim ca două ţari, care în plus sunt şi cele mai mari (Franţa şi Germania n.red), să propună ceva (…) Dar decizia trebuie luată de toate statele membre ale Uniunii Europene”, a atenţionat şeful guvernului austriac, recunoscând că a fost surprins de planul franco-german.

”Credem că putem impulsiona economia europeană evitând mutualizarea datoriei”, a insistat Kurz, după ce anterior a estimat că orice ajutor european ar trebui acordat sub “formă de împrumuturi, şi nu de subvenţii”.

Declaraţia sa survine la puţin timp după ce şi ministrul său de finanţe, Gernot Blumel, a reiterat opoziţia ţării sale faţă de planul franco-german. ”Respingem în continuare finanţarea prin subvenţii nerambursabile. Avem nevoie de investiţii în viitor în loc să încercăm să acoperim costurile datoriilor din trecut”, a explicat oficialul austriac. ”Nu vom accepta datorii mutualizate sub pretextul crizei” provocate de coronavirus, a mai spus el, citat de Agerpres.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au propus luni un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare de către Comisia Europeană ”în numele UE”. Din acest fond ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, aşadar Italia şi Spania urmând să fie printre principalele beneficiare.

Această propunere franco-germană a fost văzută ca un compromis între ”coronabondurile” cerute anterior mai ales de Italia, sprijinită de Franţa, şi respingerea acestora de către Germania, Austria, Olanda şi statele scandinave, acestea din urmă reproşând statelor UE din Sud lipsa rigorii bugetare.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More