Categories: Fără categorie

Austria: Un guvern format de conservatori şi ecologişti, la începutul lui 2020

Un acord în vederea formării unei coaliţii guvernamentale în Austria cu ecologiştii va fi semnat “cel mai târziu la jumătatea lui ianuarie”, a anunţat vineri la Viena fostul cancelar conservator Sebastian Kurz, al cărui partid OeVP a câştigat alegerile de la sfârşitul lui septembrie, notează AFP.

“Sunt foarte optimist în ce priveşte posibilitatea de a forma un guvern cu Verzii”, a declarat Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă. “Scopul nostru este de a avea un guvern operaţional şi puternic care să depună jurământul la începutul lui ianuarie sau cel mai târziu la jumătatea lui ianaurie 2020”, a adăugat el.

Liderul ecologiştilor (Die Grünen), Werner Kogler, a confirmat acest calendar “foarte important pentru noi şi bazat pe un program comun viabil”. Nici conservatorii, nici Verzii nu au precizat data depunerii jurământului. Ei nu au dat nicio informaţie legată de repartizarea portofoliilor.

OeVP (Partidul Poporului) a obţinut o victorie clară la parlamentare cu 37,5% din voturi. Ecologiştii au înregistrat cel mai bun scor al lor cu 13,9% din sufragii.

Sebastian Kurz a condus guvernul austriac împreună cu extrema-dreaptă din FPOe (Partidul Libertăţii) între decembrie 2017 şi mai 2018, după ce a pus capăt prematur coaliţiei dintre OeVP şi social-democraţi. Verzii au denunţat vehement politica sa.

Guvernul a căzut din cauza unui scandal de corupţie implicând FPOe. Ca urmare a convocării alegerilor anticipate, problemele de mediu aduse în actualitate de efectul Greta Thunberg, s-au impus în campanie. FPOe a pierdut zece procente în raport cu scrutinul anterior.

Liderul conservator a făcut atunci un viraj de 180 de grade invitându-i pe ecologişti să negocieze cu el, la 11 noiembrie. OeVP şi Verzii dispun în comun de o majoritate parlamentară suficientă pentru a putea guverna.

Sebastian Kurz a insistat asupra dorinţei sale de “a continua reducerea impozitelor” şi “a lupta împotriva imigraţiei ilegale”. Werner Kogler a pledat pentru o “transparenţă” necesară şi respectarea “libertăţii de informaţie”, într-un “climat politic nou”.

Rezultatul negocierilor trebuie aprobat de congresul federal al ecologiştilor care se va reuni la o săptămână după încheierea discuţiilor.

Verzii nu au guvernat niciodată al nivel federal în Austria, dar se află la conducerea unor landuri alături de conservatori.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

15 minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

24 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

28 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More