International

Austria vrea să se alăture proiectului german de scut aerian european

Austria, stat neutru, şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a adera la iniţiativa europeană de scut aerian (European Sky Shield), lansată în octombrie 2022 de cancelarul german Olaf Scholz în contextul războiului din Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Trebuie să luăm şi vom lua precauţii pentru a ne proteja ţara împotriva riscului de atacuri cu drone sau cu rachete’, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer într-un comunicat, invocând ‘o ameninţare care s-a agravat considerabil’.

Potrivit lui, această decizie nu pune în discuţie neutralitatea Austriei, care nu face parte din NATO, dar este membră a Uniunii Europene din 1995.

‘Niciun stat european nu îşi poate asigura singur o apărare eficace a spaţiului său aerian în faţa noilor pericole’, a afirmat cancelarul, în timp ce ministrul apărării, Klaudia Tanner, a salutat ‘o etapă importantă în istoria’ ţării.

Până acum, şi-au arătat interesul faţă de acest viitor ‘scut al cerului european’ 17 state, dintre care 16 membri ai NATO – precum Marea Britanie, ţările baltice, Belgia, Finlanda, Norvegia – şi Suedia, candidată la aderarea la Alianţă.

Este vorba despre a face achiziţii comune pentru a dispune de spectrul complet de sisteme antiaeriene, pe baza Iris-T german pentru raza scurtă de acţiune, Patriot american pentru raza medie şi a sistemului americano-israelian Arrow-3 pentru raza lungă.

Franţa, Italia şi Polonia nu fac parte din iniţiativă, Parisul pledând pentru o apărare antiaeriană suverană, cu echipamente europene.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More