Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a anunţat luni că nu va reînnoi starea de urgenţă, instituită în ţară […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a anunţat luni crearea unui departament şi a unui emisar însărcinaţi cu […]
Ambasadorii occidentali în Turcia “au dat înapoi” şi “vor fi mai prudenţi pe viitor”, a declarat luni preşedintele […]
Premierul britanic, Boris Johnson, l-a asigurat luni pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că relaţiile dintre ţările lor, foarte […]
Minorii până în vârsta de 18 nu vor trebui să arate că sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 pentru a […]
Germania, Danemarca, Irlanda şi alte şase state membre ale Uniunii Europene au anunţat luni că nu vor sprijini […]
Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc s-a apropiat luni de intrarea în clubul select al companiilor cu […]
Gigantul informatic Microsoft a anunţat că grupul de hackeri ruşi Nobelium, suspectat că ar fi la originea unui […]
Moderna Inc a anunţat luni că vaccinul său anti-COVID-19 a generat un răspuns imunitar puternic şi că a […]
Comisia Europeană stabileşte luni un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19, portofoliu alcătuit pe baza […]
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, luni seară, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă şi cu liderul liberalilor, Florin Cîţu, […]
Firma internațională de avocatură CMS anunță cooptarea Laurei Grigore în cadrul practicii de tehnologie, media și telecomunicații a […]
Librăria independentă deţinută de Sophie Fornairon în centrul Parisului a reuşit să supravieţuiască ofensivei Amazon graţie unei legi […]
Partidul comunist portughez şi-a anunţat luni intenţia de a vota împotriva proiectului de buget de stat pentru 2022 […]
Pentru prima dată în istorie, un automobil electric, care în plus este produs în afara Europei, a devenit […]
Exporturile de gaze naturale ale Gazprom în Europa şi Turcia ar putea ajunge la 183 miliarde de metri […]
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – […]
Fostul premier Donald Tusk a fost ales lider al principalului partid de opoziţie din Polonia, Platforma Civică (PO), […]
Angajații români care au fost nevoiți să lucreze mai mult de acasă în ultimele 18 luni din cauza […]
Încrederea oamenilor de afaceri din Germania în economie a scăzut pentru a patra lună consecutiv în octombrie, din […]
Primarul Dominic Fritz a declarat, luni, că va urma o iarnă foarte grea pentru Timişoara şi pentru România, […]
Polonia va trimite o misiune medicală în România, ţinând cont de situaţia foarte dificilă din această ţară, a […]
Autor: Irina Marinescu, Director PwC România Părinții care trebuie să supravegheze copiii în cazul în care cursurile sunt […]
Fostul preşedinte american, Barack Obama, i-a acuzat sâmbătă pe republicani că ameninţă democraţia în SUA, înaintea unor alegeri […]
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că responsabilitatea este singura soluţie şi le transmite reprezentanţilor USR şi PSD să […]
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.725 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]
Incidența cazurilor de Covid a ajuns dumincă în Capitală la 16.38 la mia de locuitori, potrivit datelor DSP […]
Germania urmează să trimită în România aproximativ 12.700 de doze de anticorpi monoclonali, a anunţat, duminică, şeful Departamentului […]
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat că nu va face parte din Guvernul Ciucă, iar pentru preluarea funcţiei […]
Aproape 8.000 de români au fost în Maldive, în primul trimestru al anului, România ocupând, cel mai des, […]
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat sâmbătă Washingtonul şi Bruxellesul că încearcă să se amestece în politica internă […]
Autorităţile din Bulgaria au anunţat sâmbătă că urmează să trimită în străinătate pacienţi bolnavi de COVID-19 deoarece al […]
Guvernul austriac a prezentat sâmbătă propuneri de legalizare a sinuciderii asistate începând cu 2022 ca răspuns la o […]
SUA au îndemnat Coreea de Nord, duminică, să pună capăt testelor de rachetă “contraproductive”, exprimându-şi speranţa că Phenianul […]
Declasificarea noilor arhive secrete despre asasinarea la Dallas în 1963 a fostului preşedinte american John F. Kennedy va […]
Prinţul Charles al Marii Britanii a declarat sâmbătă, într-un mesaj video prezentat în cadrul unui summit pe teme […]
Rusia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese şi de contaminări asociate COVID-19, pentru a treia zi […]
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.261 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]
Discuţiile dintre Republica Moldova şi Rusia rămân divergente asupra preţului şi altor detalii ale unui nou acord de […]
MUNTEANCA
Autor: Ana Cătănescu Cred că atunci când m-am născut, aerul era dens și verde mimând importanța momentului și […]
