Auto

Automobilele autonome ar putea apărea pe drumurile din Marea Britanie în 2026

Ministrul britanic al Transporturilor, Mark Harper, a declarat miercuri că automobilele autonome ar putea apărea pe unele drumuri din Marea Britanie începând din 2026, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În prezent, autoturismele echipate cu tehnologie de conducere autonomă nu sunt autorizate să circule pe drumurile din Marea Britanie dar o iniţiativă legislativă guvernamentală cu privire la vehiculele autonome este în prezent discutată în Parlament, ceea ce înseamnă că un cadru legal pentru automobilele autonome ar urma să fie pus la punct până la finele lui 2024, a spus Harper.

“Probabil că încă din 2026 oamenii vor vedea cum vor fi introduse unele elemente ale acestor autoturisme care au capacităţi complete de conducere autonomă. Va fi treptat….astfel că vor fi companii care vor introduce această tehnologie pentru a fi utilizată în anumite locuri”, a declarat Mark Harper pentru BBC Radio.

Oponenţii acestei tehnologii, care a fost testată în SUA, susţin că automobilele autonome pot provoca accidente, iar în statul California, Autoritatea de reglementare a cerut firmei Cruise, divizia de vehicule autonome a gigantului General Motors, să înlăture vehiculele sale de pe şosele după un accident care a avut loc în luna octombrie.

Cu toate acestea, Mark Harper susţine că tehnologia automobilelor autonome are potenţialul de a îmbunătăţi siguranţa rutieră.

“Tot ce am văzut despre vehiculele automatizate şi tehnologiile pentru conducere autonomă este foarte concentrat pe menţinerea oamenilor în siguranţă”, a spus oficialul britanic.

Conform unei iniţiative legislative anunţate în luna noiembrie, Marea Britanie intenţionează să îi facă responsabili pe producătorii de automobile, mai degrabă decât pe proprietarii automobilelor autonome, responsabili din punct de vedere legal pentru eventualele accidente iar Guvernul de la Londra a spus să proiectul legislativ îi va proteja pe utilizatori şi va promova siguranţa în industria automobilelor autonome.

Articole recente

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq ating noi maxime record după datele privind inflaţia din SUA; acţiunile Oracle urcă spectaculos – actualizare

Actualizare  Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…

30 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

40 de minute ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

41 de minute ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

3 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More