Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutonom Services, cea mai mare companie românească independentă de pe piața soluțiilor de mobilitate, listează la Bursa de Valori București (BVB) o nouă emisiune de obligațiuni nominative, neconvertibile și negarantate, în valoare totală de 30 de milioane de euro, potrivit unui comunicat.
Aceste obligațiuni, cu simbolul bursier AUT29E, sunt corelate cu obiective de sustenabilitate, făcând parte din strategia dezvoltată de Autonom odată cu precedenta listare de obligațiuni, din 2021. Până în prezent, Autonom a avut alte două listări de obligațiuni la BVB: în anul 2021 au fost listate obligațiunile în valoare de peste 48 de milioane de euro, fiind cea mai mare emisiune de obligațiuni a unei companii antreprenoriale românești pe piața de capital locală, cu simbolul bursier AUT26E, scadentă la 23 noiembrie 2026, iar în 2019 a avut loc prima listare de obligațiuni a companiei, cu simbolul AUT24E, ajunsă la maturitate anul trecut.
Obligațiunile cu valoare nominală unitară de 1,000 de euro și dobândă anuală fixă de 6,14% se tranzacționează, începând de astăzi, pe Piața Reglementată a Bursei și vor atinge maturitatea pe 26 noiembrie 2029. Plasamentul privat care a avut loc în luna noiembrie 2024 s-a adresat exclusiv investitorilor instituționali si profesioniști.
“Suntem onorați să deschidem seria listărilor pe Bursa de Valori București în 2025, un an care se anunță provocator din punct de vedere economic. Acest moment marchează încă un pas important în angajamentul nostru de a dezvolta o afacere responsabilă, orientată către performanță și sustenabilitate pe termen lung, iar investiția ne va ajuta să ne continuăm misiunea de a reduce media emisiilor de carbon. Totodată, ne va ajuta să valorificăm oportunitățile de creștere a companiei în piața de mobilitate, curente și viitoare.” a declarat Dan Ștefan, co-fondator Autonom.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More