Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOrganismul care supervizează sectorul financiar german (BaFin) investighează o posibilă tranzacţie ilegală bazată pe informaţii privilegiate (insider trading) în cazul acţiunilor producătorului german de vaccinuri CureVac, a anunţat luni publicaţia Rheinische Post, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Săptămâna trecută, CureVac a anunţat că principalul său vaccin dezvoltat împotriva COVID-19 a demonstrat o eficacitate de doar 47%, potrivit analizei intermediare a unui studiu clinic de amploare, şi nu întruneşte în acest stadiu criteriile necesare pentru a fi autorizat. După acest anunţ acţiunile CureVac au scăzut joi cu peste 50%, ştergând peste şase miliarde de euro din capitalizarea bursieră a companiei.
BaFin va investiga dacă angajaţii CureVac sau ai companiei farmaceutice Bayer ar fi putut utiliza informaţiile lor din interior privind rezultatele studiului şi au vândut acţiunile când preţul lor creştea, susţine Rheinische Post.
Un purtător de cuvânt al BaFin a declarat că nu comentează în privinţa cazurilor individuale dar a precizat că autorităţile examinează modificările neobişnuite de preţ pentru a determina dacă există suspiciuni de abuz sau de manipulare a pieţei.
Reprezentanţii CureVac au informat că nu au informaţii legate de aceste verificări şi nu au fost contactaţi de organismul care supervizează sectorul financiar german.
CureVac s-a lansat în cursa internaţională privind dezvoltarea unui vaccin COVID-19 în ianuarie 2020, în acelaşi timp cu producătorii Pfizer-BioNTech şi Moderna, primii care au obţinut acordul diverselor autorităţi de reglementare medicală pentru a-şi comercializa serurile, bazate şi ele tot pe tehnologia inovatoare ARN mesager.
Compania CureVac, cu sediul în oraşul Tubingen, era considerată la începutul pandemiei de COVID-19 unul dintre cei mai promiţători producători farmaceutici prin prisma şanselor de a dezvolta un vaccin eficient.
Comisia Europeană semnase cu firma germană un contract ce prevede achiziţionarea a 405 de milioane de doze din acest vaccin.
Compania germană s-a asociat cu doi giganţi de pe piaţa medicală – grupul elveţian Novartis şi cel german Bayer – pentru a-şi consolida fazele de producţie a serului.
Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…
În Coaliţie nu există nicio decizie cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimente, a…
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
This website uses cookies.
Read More