Politica

Autorităţile anunţă că sâmbătă se ridică restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii. Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, afirmă că lucrările vor continua „fără o perturbare deosebită a traficului în oraş”

Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate de sâmbătă. Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, afirmă că lucrările vor continua „fără o perturbare deosebită a traficului în oraş”.

„Chiar dacă am reuşit să decopertăm o treime din planşeul Unirii, astăzi, graţie unui efort conjugat (…) suntem în situaţia să dăm drumul circulaţiei pe aceste benzi, astfel încât, poate cel mai important moment din an pentru noi toţi, începerea anului şcolar, să decurgă în condiţii cât mai bune. Oricum oraşul este aglomerat iar această sarcină suplimentară ar fi putut crea mult mai mult disconfort bucureştenilor decât cel pe care ăl au în acest moment”, a afirmat Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, sâmbătă, potrivit news.ro.
Acesta a anunţat că celelalte etape ale lucrării „se vor desfăşura fără o perturbare deosebită a traficului în oraş”
Potrivit edilului, lucrările la planşeul Unirii sunt în grafic, ba chiar „într-un uşor avans”
„Această lucrare din Piaţa Unirii e una complexă şi are mai multe componente. (…) Pentru planşeu lucrurile se derulează. Pentru următoarea etapă, cea a pasajului, am discutat cu factorii responsabili vă informez că există şi finanţare şi disponibilitate pentru a rezolva această problemă”, a subliniat Daniel Băluţă.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

4 minute ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

6 minute ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

3 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More