Categories: Fără categorie

Autorităţile de la Berlin au ajuns la un acord cu UE privind salvarea companiei aeriene Lufthansa

Planul privind sprijinirea companiei aeriene germane Lufthansa cu nouă miliarde de euro a trecut vineri seară de o etapă crucială, după ce Guvernul german şi Comisia Europeană au ajuns la un acord cu privire la principalele condiţii ale acestei operaţiuni, transmite AFP.

Compromisul, la care au ajuns negociatorii Berlinului şi Comisiei Europene, prevede că Lufthansa va ceda concurenţilor până la 24 de sloturi orare de decolare şi aterizare utilizate de opt avioane staţionate la aeroporturile din Frankfurt şi München. Lufthansa a precizat că aceste sloturi vor putea fi preluate de un concurent european care nu a beneficiat de ajutoare de stat din cauza pandemiei de coronavirus.

“Conducerea companiei a acceptat concesiile, a căror amploare este redusă comparativ cu ceea ce a fost evocat într-o primă fază şi aşteaptă acum aprobarea de către consiliul de supraveghere” a informat Lufthansa într-un comunicat de presă.

Precedentele condiţii includea cedarea de către Lufthansa 72 de de sloturi orare de decolare şi aterizare utilizate de 12 din cele 300 de avioane ale companiei staţionate la aeroporturile din Frankfurt şi München.

Cea mai mare operaţiune de salvare a unei companii demarată de Guvernul german de la debutul crizei coronavirusului prevede că Guvernul de la Berlin va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa, în schimbul sumei de 300 milioane de euro. De asemenea, executivulgerman va injecta în Lufthansa 5,7 miliarde de euro iar banca de dezvoltare KfW şi alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Va fi pentru prima dată de la privatizarea completă a Lufthansa, în 1997, când statul german va redeveni acţionar la compania aeriană, potrivit Agerpres.

Şi alte mari companii aeriene cum ar fi Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au cerut ajutor de la stat ca urmare a efectelor economice ale pandemiei.

La începutul lunii mai, Comisia Europeană a permis Franţei să acorde un sprijin în valoare de şapte miliarde de euro pentru compania aeriană Air France, ajutorul va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro acordat de un sindicat de şase bănci, şi garantat de statul francez în proporţie de 90%, precum şi de un împrumut direct de trei miliarde de euro acordat de statul francez.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

o oră ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

o oră ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

o oră ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More