International

Autorităţile din Cipru se luptă cu stingerea unui incendiu de proporţii izbucnit în sudul ţării

Un incendiu de mari dimensiuni, intensificat de vânt şi căldură, a izbucnit sâmbătă în sudul Ciprului, determinând autorităţile să ceară ajutor din partea Israelului şi a Uniunii Europene pentru stingerea flăcărilor care au dus la evacuarea a zece localităţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

După mai multe ore, sâmbătă seara pompierii nu reuşiseră încă să stingă focul care continuă să se extindă în districtul Arakapas situat la nord de oraşul port Limassol. Nu au fost raportate victime, dar mai multe case au fost distruse.

Preşedintele cipriot Nikos Anastasiades a mulţumit într-un tweet Greciei, care a trimis două avioane cisternă ca parte a unui mecanism european, precum şi Israelului, pentru că au răspuns solicitărilor de ajutor.

Conform autorităţilor, două alte avioane destinate stingerii incendiilor sunt aşteptate să sosească din Italia ca parte a mecanismului european de ajutor de urgenţă.

În Israel, biroul prim-ministrului Naftali Bennett a anunţat că va trimite duminică două avioane Canadair şi substanţe ignifuge.

Satele din districtul învecinat Larnaca, oraş situat la aproximativ 50 de km de Limassol, au fost evacuate ca măsură de precauţie. Fumul provocat de incendiu era vizibil din Larnaca.
Ministrul de externe Nikos Christodoulides a declarat că autorităţile au solicitat asistenţă Israelului, iar ministrul agriculturii Costas Kadis a anunţat că a fost cerut ajutor şi UE.

Peste douăzeci de vehicule de pompieri, şase elicoptere şi patru avioane sunt deja mobilizate, precum şi membri ai trupelor britanice staţionate la bazele britanice de pe insulă.

Cipru se confruntă cu un val de căldură de la începutul săptămânii, cu temperaturi ce au depăşit pe alocuri 45 de grade Celsius.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

3 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

3 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More