International

Autorităţile germane nu se aşteaptă la o relansare susţinută a economiei în lunile următoare

După ce a stagnat în trimestrul al doilea, economia germană nu ar urma să înregistreze o relansare susţinută în lunile următoare, pe baza celor mai recenţi indicatori precum comenzile noi în industrie sau moralul mediului de afaceri, a estimat luni Ministerul Economiei de la Berlin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Industria germană se confruntă cu presiuni de pe urma unei cereri slabe venită din China, la care se adaugă lipsa de mână de lucru, înăsprirea politicii monetare şi persistenţa efectelor crizei energetice de anul trecut. Fondul Monetar Internaţional a estimat că cea mai mare economie a Europei va fi singura din grupul principalelor state industrializate care se va contracta în acest an.

Într-un raport publicat luni, Ministerul Economiei de la Berlin a avertizat că “aşteptata relansare nu s-a concretizat la începutul verii”.

“Pe plan intern, aşteptata revenire a consumului privat, serviciilor şi investiţiilor arată primele semne de speranţă, care este posibil să se întărească pe măsură ce anul avansează”, se precizează în raportul lunar al Ministerului Economiei. Cu toate acestea, “cererea externă încă slabă, continuarea incertitudinilor geopolitice, nivelul încă ridicat al majorărilor de preţuri şi efectele din ce în ce mai sesizabile ale înăspririi politicii monetare afectează o revenire mai puternică a economiei”, se mai arată în raportul menţionat.

“Actualii indicatori, precum comenzile noi în industrie şi moralul mediului de afaceri, nu arată încă spre o revenire economică susţinută în Germania în lunile următoare”, subliniază autorii raportului.

Conform datelor revizuite în funcţie de variabilele sezoniere publicate la finele lunii iulie, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în perioada aprilie-iunie 2023, după două trimestre consecutive de contracţie, de 0,4% respectiv 0,1%. Stagnarea economiei germane în trimestrul al doilea al acestui an este o performanţă sub estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3%.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

Articole recente

BTA: Ministrul bulgar al Energiei promite continuarea sprijinului pentru sectorul minier în contextul preţurilor mari la electricitate

Ministrul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov a promis luni, cu ocazia Zilei Minerului, că va…

16 minute ago

Posibile reduceri de posturi şi o scădere cu 30% a salariilor la ASF, ANRE şi ANCOM (proiect)

Conducerile executive ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorităţii de Supraveghere Financiară…

18 minute ago

Mastercard şi Autoritatea pentru Digitalizarea României colaborează pentru diversificarea platformei Ghiseul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) cooperează cu Mastercard pentru extinderea şi diversificarea utilizării platformei Ghiseul.ro,…

20 de minute ago

Prefab a încheiat primul semestru din 2025 cu o pierdere netă de 1,338 milioane lei

Prefab a înregistrat, în primul semestru din 2025, pierderi de 1,338 milioane lei, faţă de…

25 de minute ago

Achizițiile Ungariei de gaze naturale din Rusia prin conducte au crescut cu 24% în prima jumătate a anului 2025

În prezent, conducta de gaze TurkStream rămâne singura rută activă pentru aprovizionarea Europei cu gaze…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More