Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă care va permite autorităţilor locale să finalizeze proiectele finanţate din fonduri europene folosind împrumuturi din Trezorerie.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a precizat, la Palatul Victoria, că aceste împrumuturi vor putea totaliza cel mult un miliard de lei.
“Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă sprijinul pentru autorităţile locale pentru a finaliza proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni, în cadrul programelor interguvernamentale, precum şi pentru implementarea proiectelor finanţate prin PNRR. Actul normativ prevede un mecanism de acordare a împrumuturilor pentru soluţionarea problemelor urgente ale autorităţilor administraţiei publice locale, care vor putea solicita de la Ministerul Finanţelor, până cel târziu la data de 30 septembrie anul curent, contractarea de împrumuturi din Trezoreria Română în limita sumei de un miliard de lei, în total”, a afirmat Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă.
Valoarea maximă ce poate fi autorizată către o unitate administrativ-teritorială este de 35 de milioane de lei – pentru judeţe; 25 de milioane de lei – pentru municipii; fără prag – pentru comune şi oraşe.
“Nu sunt menţionate limite pentru comune şi oraşe, pentru a fi încurajate investiţiile la acest nivel. Este vorba despre un miliard de lei în total, pentru ca toate aceste proiecte aflate deja în derulare să nu fie blocate, până când autorităţile locale vor încasa veniturile pe anul în desfăşurare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În debutul şedinţei de Guvern, premierul Marcel Ciolacu anunţase că Executivul va aproba un act normativ pentru a sprijini autorităţile locale să finalizeze o serie de proiecte cu bani europeni.
“Sprijinim autorităţile locale să finalizeze proiecte cu bani europeni folosind împrumuturi din Trezorerie în limita a un miliard lei pentru cofinanţări. Aşa ne asigurăm că proiectele vor fi gata rapid, cu impact imediat în viaţa comunităţilor locale”, preciza Ciolacu.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…
Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…
Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…
Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat din nou sâmbătă cu intervenţia militară la Chicago, al…
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
This website uses cookies.
Read More