International

Avarie la un cablu submarin în Baltica: Anchetă de “sabotaj” asupra unui petrolier provenit din Rusia (poliţia finlandeză)

Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o “flotă fantomă”, de implicare în deteriorarea unui cablu electric submarin între Finlanda şi Estonia cu o zi înainte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Nava, care arbora pavilionul Insulelor Cook, transporta “benzină fără plumb încărcată într-un port rusesc”, a declarat Sami Rakshit, directorul general al serviciilor vamale finlandeze, într-o conferinţă de presă.

Poliţia a deschis o anchetă pentru “sabotaj în formă agravată”, a adăugat Robin Lardot de la Biroul Naţional de Anchetă.

Poliţia finlandeză a anunţat de asemenea că a confiscat petrolierul Eagle S.

“Ne-am urcat deja la bordul navei, am vorbit cu echipajul şi am adunat dovezi”, a declarat Robin Lardot.

Nava se află în prezent în largul coastei Peninsulei Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki, după intervenţia unei nave de patrulare finlandeze.

Anterior în cursul zilei de joi, preşedintele finlandez Alexander Stubb a cerut pe platforma X să se elimine riscurile cauzate de navele “flotei fantomă” ruse.

Acest incident survine la puţin mai mult de o lună de la ruperea a două cabluri de telecomunicaţii în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică.

În ziua de Crăciun, interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia s-a deconectat de la reţea, a anunţat operatorul finlandez Fingrid.

Intervievat de media finlandeză Yle, Arto Pahkin, şeful operaţiunilor de la Fingrid, a spus că “nu poate fi exclusă posibilitatea unui sabotaj”.

Alimentarea cu energie electrică a finlandezilor nu a fost afectată.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More