Update articol:

Avertisment OMS pentru Europa: Acţionaţi acum, sau riscaţi apoi măsuri anti-COVID mai stricte!

Hans Kluge Hans Kluge/ Sursa foto: euro.who.int

În timp ce subvariantele Omicron ale coronavirusului provoacă un nou val de infectări în Europa, ţările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reinstituie măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita măsuri mai stricte odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens.

”Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă.

Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge. ”Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat el.

”Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută”, cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.

”Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.

Aproape trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută, circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial. În acelaşi interval de timp spitalizările s-au dublat şi aproape 3.000 de oameni au murit în urma COVID-19.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (03/04/2026)

Raport anual 2025 ESEF (varianta in limba engleza)

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026